CARAȘ-SEVERIN – A venit și rândul felinelor din pădurile cărășene să se lase filmate. Romsilva a postat în ultimele zile filmulețe cu un râs și o pisică sălbătică, ambele feline surprinse de camerele de luat vederi instalate în diverse zone ale județului Caraș-Severin.
„Pisică sălbatică surprinsă foarte bine de o cameră de monitorizare a faunei amplasată de specialiștii Romsilva în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului”, este explicația care însoțește scurtul videoclip cu pisica sălbatică, despre care pădurarii ne spun că este un animal solitar care vânează noaptea şi foarte rar este văzut de oameni în mediul său natural. Felina poate să ajungă 70 de centimetri lungime, iar lungimea cozii poate fi de 35 de centimetric. La maturitate, pisica sălbatică poate avea o greutate de 8 kilograme.
Râsul, în schimb, a fost filmat în timp ce-și inspecta teritoriul într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Teregova. Imaginile au fost obținute cu ajutorul camerelor cu senzori de mișcare amplasate de Petru Stoicănescu, specialistul Romsilva care monitorizează fauna pe raza ocolului silvic. Râsul este cea mai mare felină din Europa, cu o greutate de până la 40 de kilograme și o lungime de peste un metru. Este un carnivor extrem de discret, rar putând fi văzut de oameni în libertate.
Video: Romsilva