Reactualizat la:

F.C.Ş.R., în două turnee

F.C.Ş.R., în două turnee
REŞIŢA – Grupa 1996, pregătită de prof. Daniel Anghel, a revenit, recent, din Germania.

Rectifica

Tinerii fotbalişti din Valea Domanului au participat, în primele zile ale noului an, la două turnee găzduite de oraşul german Nagold.

Iniţial era vorba doar de o singură competiţie, cu zece echipe. Însă, având în vedere distanţa parcursă, gazdele au organizat şi un patrulater, la care au participat câte două formaţii de la V.F.L. Nagold, respectiv F.C.Ş.R.

În turneul oficial, reşiţenii au înregistrat următoarele rezultate: 2-2, cu Nagold I; 0-3, cu T.U.S. Ergenzingen; 3-0, cu S.V. Vohringen; 0-3, cu S.V. Vainingen. Şi s-au clasat pe locul al III-lea în Grupa A, ratând calificarea în faza superioară a competiţiei.

Apoi, a doua zi, în cadrul patrulaterului, s-au înregistrat rezultatele: F.C.Ş.R. I – Nagold I 3-0; F.C.Ş.R. I – Nagold II 1-5; F.C.Ş.R. I – F.C.Ş.R. II 2-1; F.C.Ş.R. II – Nagold I 3-0; F.C.Ş.R. II – Nagold II 3-2. În meciul pentru locurile III-IV, F.C.Ş.R. I – Nagold I 1-3. Iar finala a fost câştigată de F.C.Ş.R. II, care s-a impus cu 7-4, în disputa cu Nagold II.

Experienţă germană
F.C. Şcolar: Flavius Toader, Petar Domăneanţ – Răducu Mihuţ, Daniel Dincă, Marian Filca, Laurenţio Mariţescu, Alexandru Ciucur, Petrică Mocanu, Marcu Vichente, Alexandru Furdui, Rareş Dogaru.

„A fost o experienţă extraordinară şi pentru mine şi pentru copii, mai ales pentru ei, ne-a declarat prof. Daniel Anghel. Nu ne comparăm cu fotbalul german, ca mentalitate“.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Copiii din Reșița, Caransebeș și Slatina-Timiş vor încuraja România pe Arena Naţională
SLATINA-TIMIȘ -  În această dimineaţă, 20 de copii de la Şcoala Gimnazială din Slatina-Timiş au plecat spre [...] mai multe »
CSM Reșița, “intermediară” cu Gloria Buzău
REȘIȚA - Meciul rosso-nerilor cu FC Argeș și alte câteva jocuri de la sfârșitul săptămânii trecute din Liga 2 [...] mai multe »
CSM & Palatul Copiilor Reșița, 19 medalii la Campionatul European
REȘIȚA - Campionatul European Global Martial Arts și Decan (lupte strămoșești) GKF Hachi-O-Kai Federation a avut [...] mai multe »
Cătălina Anghelina și Larisa Ristea vor participa la Campionatul Național
REȘIȚA - Secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița va participa cu două sportive, în [...] mai multe »
La Reșița se încearcă renașterea tenisului de masă
REȘIȚA - Printr-o inițiativă a Ministerului Educației Naționale, Palatului Copiilor și a Primăriei Reșița, se [...] mai multe »
CSȘ Reșița, locul II la Cupa Banatul la înot
REȘIȚA - Cupa Banatul „Ioan Schuster” la înot a avut loc sâmbătă, 12 octombrie, la Complexul Municipal de [...] mai multe »
Marius Cocioran, mai aproape cu 50 de km de Jocurile Olimpice
REȘIȚA - Marius Cocioran a participat recent la un concurs în Olanda, la Tillburg, unde a reușit să se claseze la [...] mai multe »
CSM Reșița, pe ultimul loc în Liga Zimbrilor
REȘIȚA - Rosso-nerii au pierdut, scor 19-26 (4-12), partida cu CSM Făgăraș, din etapa a VII-a a Ligii Zimbrilor, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou