Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Jocul a început în obişnuita notă de tatonare a celor două combatante, primul şut la poartă aparţinând lui Văcărescu, care, în minutul 3, a tras peste „transversala“ lui Ostafie.

În minutul 14, a fost rândul oaspeţilor să pună în pericol poarta lui Vulpescu, însă şutul lui Ganea, din lovitură liberă de la 35 de metri, nu a nimerit ţinta. În minutul 35, Popa – cel mai penetrant atacant al oaspeţilor – a pătruns în careul caransebeşean, însă şutul său pe jos, de la 12 metri, a fost parat de Vulpescu. După doar un minut, acelaşi Popa a prins un şut excelent de la 14 metri, mingea a lovit transversala, a ajuns în extrema dreaptă, la Silaghi, care a centrat la 8 metri, de unde acelaşi Popa a pus latul, învingându-l de data aceasta pe Vulpescu şi deschizând scorul.

Gugulanii au început partea a doua în forţă, având câteva şarje prin Ţimbota – şut din 10 metri, respins de Ostafie, şi Staicu, deposedat în ultima clipă, la 6 metri, de Dubei. Oaspeţii au ripostat în minutul 51, printr-o fază lucrată, după ce mingea a circulat pe traseul Popa-Ganea-Boştină, şutul acestuia din urmă trecând puţin alături. În minutul 56, Văcărescu putea să egaleze, însă voleul său, de la numai 8 metri, a fost deviat în corner de un fundaş al oaspeţilor. Egalarea avea să vină în minutul 88, după un corner de pe partea stângă, prelungit de Covăsală peste fundaşii oaspeţi, Staicu înscriind cu capul, de la 2 metri.

FC Caransebeş: Vulpescu, Ov. Bălan (min. 72, D. Bona), Covăsală, Firiţeanu, R. Dumitru, Ţimbota (55, Fara), Feneş, Suru, Văcărescu, Ciobanu (46, Dovlete), Staicu; rezerve: Socaci, N. Bona, Geneţ, Lepa. Antrenori: Ion Ibric, Dan Doran.

FC Timişoara II: Ostafie, Toma, Iovan, Szalakai (76, Damian), Fuchs (64, Stancu), Silaghi (85, Velici), Zaluschi, Ganea, Boştină (83, Leagu), Dubei, Popa; Rezerve: Iordache, Artean, Pleşcan. Antrenori: Adrian Stoican, Ilie Rotariu.