Caraş-Severin, Romania

BECICHERECU MIC – Mama Mia Becicherecu Mic – FC Caransebeş 0-1 (0-0), în etapa a XXI-a a Ligii a III-a de fotbal.Prima repriză a înregistrat ocazii la fiecare poartă. Astfel, în minutul 15, gugulanii puteau profita primul de un henţ în tuşă comis de tânărul goal-keeper al Becicherecului, Filip. A bătut rapid Niţă, însă a preferat să centreze, în loc să încerce să trimită direct, spre poarta părăsită, irosind astfel o bună oportunitate de a înscrie. În situaţia de a deschide scorul s-au mai aflat în prima parte a jocului Voicu, de la oaspeţi, şi Zurbagiu, de la gazde, însă trebuie spus că terenul nu s-a prezentat în cele mai bune condiţii, fapt ce a dezavantajat clar echipa mai tehnică, în acest caz, pe FC Caransebeş.

Debutul reprizei secunde avea să aducă şi singurul gol al partidei. În minutul 51, Nemţescu a executat o lovitură liberă, mingea, respinsă greşit, a ajuns la Marius Staicu, a cărui lovitură de cap l-a depăşit pe goal-keeper-ul gazdelor, Filip, însă căpitanul gazdelor, Hecsko, a intervenit şi a respins balonul cu şoldul. Asistentul de pe acea parte, Marius Balint, a indicat însă ferm centrul terenului, iar „centralul“ Horaţiu Feşnic, bine poziţionat, a validat reuşita gugulanilor.

Imediat după înscrierea golului, antrenorul Becicherecului, Sorin Bălu, a fost trimis în tribună, pentru proteste, iar gazdele au ieşit la joc, în căutarea egalării. Peste numai două minute, Mama Mia a reuşit o acţiune colectivă bună, dar Hodiş a finalizat cu un şut pe lângă poartă. Jucătorii de la FC Caransebeş şi-au păstrat însă calmul şi au rezistat atacurilor adversarilor. Pe final, băieţii antrenaţi de Romulus Ciobanu puteau chiar să se desprindă pe tabela de marcaj, atunci când, în minutul 87, Bârsan a rămas singur cu portarul, după o greşeală a defensivei gazdelor, însă Filip şi-a salvat echipa de la primirea celui de al doilea gol.

După întâlnirea de sâmbătă, FC Caransebeş – care a arătat maturitate în joc – a urcat pe treapta a treia a podiumului, la opt puncte de lider.

FC Caransebeş: Viciu – Firoiu, C. Puşcă, Timar, Nemţescu – Ad. Voicu, M. Puşcă, Poenaru, Niţă – Bârsan, Staicu. Au mai jucat: Şandru, Văcărescu, Feneş şi Ov. Bălan. Antrenor, Romulus Ciobanu.