LUGOJ – Într-un meci de verificare disputat la Lugoj, FC Caransebeş a fost înfrântă de FC Timişoara cu scorul de 0-3 (0-1).Partida a început cu o uşoară dominare şi un plus de posesie în dreptul lui FC Timișoara. Dar, prima fază periculoasă la poarta lui Viciu s-a consemnat abia în minutul 14. Scorul a fost deschis în minutul 34, atunci când Axente a pătruns central şi, deşi talonat de un fundaş caransebeşean, a trimis puternic, sus, de la 14 metri, fără speranţe pentru Viciu.
Sub privirile preşedintelui Gheorghe Chivorchian, de la Timişoara, şi ale lui Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş, care a luat loc în tribună alături de principalul finanţator al clubului, Marian Copilu, repriza a doua a început mult mai bine pentru gugulani. Aşa se face că, în minutul 48, Voicu a executat bine o lovitură liberă de undeva de la 40 de metri, mingea a ajuns la colţul lung, lângă bară, acolo unde Ţimbota s-a luptat cu portarul Lepmets, acesta din urmă reuşind să trimită în corner.
Gugulanii au rămas şi în continuare sus, continuând să preseze. Însă, în minutul 51, pe un contraatac rapid al timişorenilor, balonul a ajuns la Popovici, care a pătruns excelent pe stânga şi, ajuns la 14 metri, a tras puternic, mingea i-a dat palmele pe spate lui Viciu şi s-a scurs în plasă. Şi, cumva împotriva cursului jocului, în minutul 79, ca urmare a loviturii libere dictate după un fault asupra lui Popa, la 20 de metri, lateral stânga, argentinianul Gorobsov a trimis înşelător în careu, Viciu a fost păcălit de atacanţii timişoreni, iar mingea a intrat în plasă la colţul lung, fără să fie atinsă de cineva.