Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – FC Caransebeş – Millenium Giarmata 1-3 (1-1), în etapa a IX-a a Ligii a III-a de fotbal.Stadionul din Balta Sărată a găzduit partida contând pentru etapa a IX-a a Ligii a III-a, dintre FC Caransebeş şi Millenium Giarmata. Chiar dacă în clasament le despărţeau trei locuri, poziţia secundă, gazdele, şi a cincea, oaspeţii, în realitate ecartul era de doar două puncte. În plus, meciul se anunţa cu atât mai greu cu cât gugulanii veneau după o înfrângere dureroasă, 1-3 în deplasare, la FCM Reşiţa, o partidă pe care, după ce au condus la pauză, au pierdut-o într-un mod greu de înţeles, în partea secundă.

Scorul a fost deschis repede. După obişnuita perioadă de tatonare, în minutul 9, Staicu, fiind mai rapid decât Nariţa, a reuşit să „ciupească“ mingea centrată de pe stânga de Ganea, trimiţând-o în plasa porţii timişene. Oaspeţii au reacţionat prompt, astfel că, în minutul 12, Moroşan a fost angajat cu o pasă filtrantă pe dreapta, printre fundaşii caransebeşeni, şi l-a învins pe Cioloca cu un şut la colţul lung. După restabilirea egalităţii, jocul s-a mai echilibrat, niciuna dintre cele două formaţii nemaitrecându-şi în cont vreo ocazie clară de a înscrie. La pauză, tehnicianul gugulan Liviu Achim a făcut două schimbări, introducându-i în teren pe Nemţescu şi pe Vucea, timp de aproape jumătate de oră formaţia sa dominând şi controlând total jocul.

Golurile timişenilor au venit pe fondul acestei dominări locale. În minutul 80 Moroşan a scăpat pe contraatac, pe partea dreaptă, a tras de la 14 metri, la colţul lung, mingea a lovit bara, după care a intrat în poartă. Scorul final a fost stabilit în minutul 83, în urma unei lovituri libere executate de pe stânga de Leucă, mingea trimisă de acesta, la semiînălţime, la colţul scurt, strecurându-se în poartă, şi ca urmare a unei nesincronizări a fundaşilor caransebeşeni.

FC Caransebeş: Cioloca, Firoiu, Dubei, Opriş, Costachi (min. 46, Nemţescu), Stancu, Ganea, Suru, Liuba (46, Vucea), Staicu, Bârsan (75, Scărlătescu). Antrenori: Liviu Achim, Dan Doran.