Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Bolnavii pot beneficia de implant cohlear bilateral decontat de casele de asigurări de sănătate.

Decontarea va fi făcută prin programul naţional de tratament al surdităţii, potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Mai mult, nu există prevedere care să limiteze numărul acestor implanturi pe pacient.

„În cazul în care sunt necesare două implanturi cohleare, medicul specialist este cel care decide dacă se vor efectua simultan sau pe rând. Indiferent de decizie, costurile implanturilor cohleare vor fi suportate de către casa de asigurări”, se precizează în comunicatul CNAS. Medicii specialişti vor decide lista de prioritizare a cazurilor.

O astfel de listă se va realiza şi în situaţiile în care cererile de implantare depăşesc numărul de dispozitive existente la un moment dat la nivelul unităţii sanitare care derulează programul. CNAS a transmis o circulară caselor de asigurări judeţene prin care le solicită informarea furnizorilor care derulează programul naţional de tratament al surdităţii privind prevederile legislative conform cărora, în cadrul acestui program, pacientul poate beneficia doar de un implant cohlear sau de implant bilateral, după caz.