REŞIŢA – Direcţia Silvică judeţeană a luat poziţie referitor la acuzele unei organizaţii ecologice.
În Jervani, exploatările forestiere nu se execută în zona de conservare specială, este principala concluzie care se desprinde din informarea Direcţiei Silvice care precizează şi că poziţia GEC Nera este tendenţioasă, denigratoare şi jignitor la adresa instituţiei şi a personalului silvic.
„Direcţia silvică nu autorizează exploatări forestiere în zonele de conservare specială şi nu a fost de acord niciodată cu executarea unor astfel de lucrări. Parchetul de exploatare la care se face referire (Unitatea de Producţie X Comarnic, subunitatea amenajistică 86A, arondată cantonului silvic Jervani, aparţinând de Ocolul Silvic Reşiţa), nu este amplasat în zona de conservare specială aprobată prin OUG nr. 57/2007, fiind amplasat în banda din jurul zonei de protecţie integrală, încadrată în zona tampon, zonă în care sunt permise tăieri conform amenajamentelor silvice aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. Faptul că, în Proiectul de Plan de Management al Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului, consiliul ştiinţific al parcului a propus extinderea suprafeţei de conservare specială care include şi această suprafaţă, până la aprobarea acestui plan de management de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi pădurilor, nu obligă şi nu ne dă dreptul să sistăm aplicarea prevederilor amenajamentului silvic. Exploatarea parchetului a început având avizul Administraţiei Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului şi cu acordul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara. În mod eronat, GEC Nera susţine că s-ar fi încercat scoaterea arborilor din rădăcini pentru a ascunde anumite «tăieri ilegale» fiind vizibile rădăcini întoarse. În realitate acest fapt se datorează doborâturilor produse de vânt. Precizăm faptul că, în urma sesizării GEC Nera, au fost efectuate verificări de către reprezentanţii Inspectoratului de Regim Silvic Caraş-Severin şi Inspectoratului de Poliţie asupra modului de constituire a parchetului şi de exploatare şi care confirmă respectarea în totalitate a legislaţiei. Direcţia Silvică şi întreg personalul acesteia, nu vor mai tolera jignirea şi denigrarea repetate aduse de organizaţia Grup Ecologic de Colaborare Nera, precum şi antrenarea inutilă a personalului angajat şi cheltuielile alocate pentru verificarea sesizărilor neconfirmate ale acesteia, urmând, ca pe viitor, să acţionăm în instanţă pentru formularea unor sesizări nejustificate şi nedovedite la adresa noastră.
Menţionăm faptul că, organizaţia în cauză nu îşi susţine niciodată sesizările şi punctul de vedere în teren, ascunzându-se în spatele scutului oferit de lumea virtuală şi a iubitorilor de natură dezinformaţi şi păcăliţi“, se precizează în comunicatul semnat de către directorul Direcţiei Silvice, Ştefan Stănescu.