Reactualizat la:

„Fara batrani nu am exista“

„Fara batrani nu am exista“
REŞIŢA – Zilele trecute a avut loc spectacolul umanitar „Alei între generații“, după o idee a Laurei Munteanu, proiect care a devenit real la inițiativa lui Alin Savu Constantin.

Rectifica

„Cu ajutorul mass-media am răspuns pozitiv alături de prietenii mei, oameni cu suflet. A fost o muncă uriașă și cu rezultate care ne-au bucurat. În urma acțiunii au fost adunaţi 6.320 de lei ce vor fi împărțiți celor trei azile. Mulţumesc tuturor celor care au pus umărul la acest gest caritabil, celor care au cumpărat biletele şi interpreţilor care au evoluat pe scenă. Pentru mine a fost o mare provocare sa organizez un spectacol în doar trei săptămâni. Am primit o mare lecție de viaţă și cred că am înțeles că proiectele de acest fel au nevoie de timp şi răbdare, dar şi de o planificare riguroasă. Cred că în final contează rezultatele, şi sunt sigură de faptul că perseverenţa şi credinţa ne vor ajuta să găsim sponsori care să ajute Centrele pentru persoane vârstnice. Trebuie să nu uităm că fără bătrâni nu am exista noi, fără noi nu ar exista copiii noștri și fără copiii noștri nu ar exista un viitor“, a precizat Lili Gerle, iniţiatoarea mai multor campanii umanitare în județ.

Vă reamintim că spectacolul a avut drept scop ajutorarea instituțiilor pentru persoane vârstnice din Reşiţa, Bocşa şi Anina.

FR



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Şi-au furat singuri tinereţea
BOCŞA - La o vârstă la care mulţi dintre noi încă mai cântam „Floricele pe câmpii“, trei cărăşeni s-au [...] mai multe »
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou