Reactualizat la:

Fara bani europeni pentru MHC-uri

Fara bani europeni pentru MHC-uri
Scris de Flavius Rotariu - REŞIŢA – În urma implicării societății civile, microhidrocentralele au fost excluse de la finanțarea prin fondurile europene.

Rectifica

Microhidrocentralele au fost excluse dintr-un document central care va dicta dezvoltarea socio-economică a României prin fondurile europene în perioda 2014-2020. E vorba despre Acordul de Parteneriat dintre România și Comisia Europeană încheiat în această lună – documentul strategic de primă importanță, ce listează marile priorități de investiții pe următorii şapte ani și alocarea financiară corespunzătoare din diversele categorii de fonduri europene.

„Este o mare victorie a societății civile și un rezultat pentru care WWF-România depune eforturi din 2013. WWF-România este membră în grupurile de lucru create de Ministerul Fondurilor Europene pentru elaborarea acestor documente strategice și a participat încă de la început, din 2013, cu recomandări și comentarii la crearea lor, astfel încât să fie eliminate subvențiile nocive și măsurile să fie mai bine orientate și să funcționeze complementar. Cel mai important este eliminarea de la finanțare a microhidrocentralelor, sector care s-a dezvoltat mai ales în ultimii doi ani într-un mod necontrolat și cu efecte de mediu și socio-economice grave la nivelul întregii țări. Ţara noastră are șansa de a deveni pionier regional în privința armonizării nevoilor de producere a energiei și de protecție a naturii. Odată definivate aceste criterii și conform deciziei ministeriale din februarie 2014, anul acesta ar trebui emis un Ordin comun de Miniștri (Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură) prin care se va dispune crearea unor zone de protecție la nivel național, unde nu vor mai fi permise investițiile de acest tip și a unor zone unde vor fi permise, dar numai cu respectarea unor condiții de conservare stricte“, se precizează într-un comunicat de presă al WWF.

În acelaşi timp, alocarea financiară pentru protejarea și conservarea biodiversității a fost majorată la circa 315 milioane euro de la o valoare inițială de sub 70 milioane euro.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
DJ 608 Cornereva – Plugova , drumul inchis care nu e inchis!
CORNEREVA - În ultima şedinţă de Consiliu Judeţean s-a cerut repararea acestuia pentru că ar fi închis. [...] mai multe »
Parcarile din centrul Caransebesului, protejate? De ce si pentru cine?
CARANSEBEŞ - Deși se părea că cele două tabere din Consiliul Local Caransebeș au ajuns la o înțelegere pentru [...] mai multe »
Vrei sa stii peste 20 de ani cum ai iubit azi?
CARAȘ-SEVERIN - Iubeşti româneşte? Atunci, de Dragobete, trimite o fotografie cu voi doi pe [...] mai multe »
De ce vrea Popa sa inchida Bulevardul Republicii
REŞIŢA - Edilul spune că şi el, ca toată lumea, voia drumuri cu mai multe benzi, mai multe locuri de parcare, mai [...] mai multe »
Timisul ori vine cu noi, ori ne lasa in pace
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea vineri consilierul judeţean Ioan Crina, după o serie de discuţii aprinse în [...] mai multe »
Muncitorul Resita, eliminata din Cupa
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița a fost eliminată duminică, 18 februarie, din faza a doua a Cupei [...] mai multe »
De ce nu se dezvolta judetul? De asta…
REȘIȚA - „Judeţul ăsta nu se dezvoltă din cauza prostiei.“ Ceva ce noi, muritorii de rând, deja știm prea [...] mai multe »
Caras-Severinul are un buget mai mare decat in 2017
CARAŞ-SEVERIN - Cel mai important proiect aprobat vineri de consilierii judeţeni, în şedinţa ordinară, a fost [...] mai multe »
Elicopterele nu vor mai ateriza la Spitalul Judetean
REŞIŢA - Şi asta pentru că administraţia judeţeană, din motive obiective, a renunţat la ideea construirii unui [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou