Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Persoanele beneficiare ale programului PEAD îşi pot ridica alimentele depozitul de pe Calea Timişoarei.

Miercuri, 4 septembrie, la Reşiţa, debutează distribuirea produselor alimentare în cadrul „Planului anual de furnizare a produselor alimentare pentru cele mai defavorizate persoane din România – PEAD 2013″, de către Serviciul de Asistenţă Socială al municipalităţii. Beneficiarii îşi pot ridica alimentele de la depozitul situat în Reşiţa, pe Calea Timişoarei nr. 34, în zona Câlnic, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 18.00.

Pot primi astfel de ajutoare următoarele categorii de persoane:

– familiile şi persoanele singure care au dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001;

– şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002;

– persoanele ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 de lei;

– persoanele cu handicap grav şi accentuat neinstituţionalizate (adulţi şi copii);

– persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război precum şi alte categorii.

„Municipiul Reşiţa a primit următoarele produse: făină (45,760 de tone) şi ulei (35,272 de tone)”, se arată într-un comunicat emis de către Biroul de presă al primăriei.

Antoniu Mocanu