Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Administrația locală a reușit să achiziționeze, la licitația de pe Bursa Română de Mărfuri, gaze naturale mai ieftine.

Gazele sunt mai ieftine cu 25 la sută decât cele pe care le cumpără de la actualul furnizor. O economie care nu poate fi decât benefică bugetului local, spune primarul Marcel Vela, la fel ca și cea obținută în urmă cu câteva săptămâni pentru energia electrică.

„Această licitație este a doua satisfacție a noastră ca membri ai Bursei Române de Mărfuri. După ce am obținut un preț competitiv la energie electrică, iată că avem șansa ca să obținem și un furnizor care ne oferă gaze naturale la un preț mult mai avantajos pentru următoarele 12 luni. Recomand și altor primării, și altor instituții publice, să beneficieze de această oportunitate pe Bursa Română de Mărfuri, care poate avantaja într-o competiție deschisă furnizori care să ofere utilități la prețuri cât mai mici”, a precizat edilul-șef.

Concret, dacă până acum Primăria plătea pentru un megawatt 157,96 lei, de la 1 octombrie prețul va fi de 126,46 lei. În noul contract, intră gazele naturale furnizate Primăriei, Serviciului Public de Întreținere și Reabilitare și tuturor unităților de învățământ din Caransebeș.