Reactualizat la:

Experienta utila pentru CSS Caransebes

Experienta utila pentru CSS Caransebes
Scris de Marian Cărăvan - CARANSEBEȘ – Gugulanii au participat la turneul final al Trofeului Gheorghe Ola la fotbal.

Rectifica

Întrecerea a avut loc la Focșani, acolo unde s-au întâlnit cele mai bune opt echipe din țară, la categoria de vârstă U10. Printre ele s-a aflat și echipa Clubului Sportiv Școlar Caransebeș, pregătită de prof. Ion Bica. Gugulanii au ajuns în turneul final după o evoluție curajoasă la faza de zonă, la care au învins în meciul decisiv pe FC Hunedoara. În turneul final de la Focșani, echipa caransebeșeană a fost repartizată în Grupa B, alături de FC Bihor Oradea, LPS Suceava și gazdele de la CSM Focșani 2007. Din păcate, CSS Caransebeș a pierdut la limită toate cele trei meciuri din Grupa B, ratând astfel ocazia de a disputa una dintre finalele Trofeului „Gheorghe Ola”. Elevii lui Ion Bica au cedat, pe rând, în fața echipelor CSM Focșani 2007 (scor 1-2), FC Bihor Oradea (2-3) și LPS Suceava (0-1), rezultate care, coroborate cu cele din Grupa A, i-au poziționat pe caransebeșeni pe locul opt la acest turneu final.

„N-am avut tupeu, deși ca valoare eu zic că am fost foarte aproape de echipa din Focșani. Am fost peste FC Bihor și LPS Suceava. În ultimul meci, cu Suceava, cred că am avut pe puțin 15 ocazii, dar n-am dat gol. Ei au scăpat o dată și ne-au dat gol. Cu Bihorul am avut 2-0, după care nu-mi explic ce s-a întâmplat. Eu sunt însă mulțumit de copii. Îmi pare rău că nu ne-am calificat într-una din finale, pentru că aveam toate atuurile. Până la urmă, a fost o experiență atât pentru copii, cât și pentru mine, ca antrenor. Mă bucur că am ajuns până aici, dar, repet, nivelul campionatului cărășean este slab și se vede când o echipă de-a noastră ajunge în turneele zonale sau finale“, a spus antrenorul Ion Bica.

La turneul final, CSȘ Caransebeș s-a prezentat cu următorii jucători: Antonio Ivaşcu, Matei Avasilchioaie, Sebastian Avramescu, Andrei Pârvănescu, Mirel Ţuţul, Riccardo Albu, Laurenţiu Buţă, Albert Ştefanovici, Eduard Radu, Patrik Măranu, Alexandru Gâlcuie, Alexandru Ștefan. Printre cei ce au asistat la competiție se numără și Viorel Lolea, președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Doi caraseni, pe podium la Nationalele de kickboxing
CARAȘ-SEVERIN - Înființată în anul 2018, secția de kickboxing a A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu doi [...] mai multe »
Medalii pentru elevii lui Zoltan Lipan
REȘIȚA - Campionatul Național Școlar, ajuns la ediția a XIV-a și Cupa „Reșița”, ajunsă la ediția a [...] mai multe »
Rezultate bune obtinute de atletii caransebeseni
CARANSEBEȘ - La concursul național de probe neclasice și ștafete, desfășurat la Cluj-Napoca, pe frumosul stadion [...] mai multe »
Olimpia II Cluj, prea buna pentru Banat Girls
REȘIȚA - Fotbalistele de la ACS Banat Girls au pierdut duminică pe teren propriu, scor 1-7, partida cu Olimpia II [...] mai multe »
Turda, prea tare pentru CSM Resita
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a pierdut duminică, scor 22-27, partida de pe teren propriu din Cupa României cu [...] mai multe »
Caransebesul, victorie muncita la Anina
ANINA - CSO Anina – Viitorul Caransebeş 1-5 (1-1), sâmbătă, 13 octombrie, în etapa cu numărul 6 a Ligii a IV-a, [...] mai multe »
Rosso-nerii nu mai bat pe nimeni in deplasare
REȘIȚA - Plecată după toate cele trei puncte puse în joc, echipa CSM Școlar Reșița a pierdut vineri, 12 [...] mai multe »
Un pusti din Caransebes joaca la juniorii lui Udinese
CARANSEBEȘ - Marius Ghidarcia s-a născut în 2009, la Caransebeş, şi a început fotbalul sub îndrumarea [...] mai multe »
CSM Resita a urcat pe primul loc
REȘIȚA - Echipa de handbal a CSM Școlar Reșița a urcat pe primul loc în clasament în urma victoriei de joi, 11 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou