Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În etapa a XXI-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, Universitatea Reșița a fost învinsă de HC Alba Sebeș, scor 31-20.

Ultimul meci susținut de Universitatea Reșița pe teren propriu în acest sezon, le-a adus elevelor antrenorilor Cristian Busuioc și Liviu Viașu o pretendentă la promovarea în Liga Națională. HC Alba Sebeș, ocupanta locului al treilea în clasament, a venit la Reșița cu intenția clară de a câștiga, ceea ce în final a și reușit. De altfel, încă din startul partidei oaspetele s-au aflat la conducere, iar golurile marcate în ultimele două minute ale primei reprize le-a adus în avantaj consistent la pauză, 14-9.

În repriza secundă, diferența pe tabela de marcaj a crescut chiar la zece goluri în favoarea handbalistelor din Sebeș, 27-17 în minutul 53, mult mai eficiente în atac. Universitatea Reșița, o echipă tânără, cu jucătoare majoritatea junioare I, cu senioare până în 21 de ani, a avut parte din nou de un sezon încărcat. Angrenate pe două fronturi, reșițencele au ajuns până în cel de-al doilea turneu semifinal în Campionatul Național al Junioarelor I, fiind foarte aproape de calificarea în turneul final. În Divizia A, evoluția a fost una normală.

Universitatea Reșița: Codruța Buda, Maria Popescu, Andra Ioța – Adriana Voina (7 goluri), Alexandra Dinu (6), Alexandra Mihai (2), Beatrice Kovari (1), Lorena Mocodean (1), Alina Cristea, Iasmina Roșian, Mădălina Dragoș, Claudia Baldovin, Gianina Iung, Kinga Fazakas, Cătălina Dumitrescu.

Universitatea Reșița va încheia sezonul Diviziei A cu un meci în deplasare la CS Timișoara, programat sâmbătă, 17 mai.