REŞIŢA – Combinatul siderurgic reşiţean face parte din grupul rusesc TMK, acesta urmând să organizeze, la Soci, Forumul Internaţional „Orizonturi“. În acest context, reprezentanţii grupului au postat un clip de prezentare a echipelor TMK Reşiţa şi Artrom Slatina, din Divizia Europeană a TMK. Imaginile surprind tineri ingineri care vor merge în cetatea olimpică a Rusiei, cu planuri de viitor, care vorbesc despre evoluţia profesională şi tehnologică.
După ce a văzut clipul de prezentare, Ioan Popa, primarul Reşiţei, a ţinut să sublinieze: „La TMK se face management performant! Sper să-i putem convinge să repornească laminarea la Reșița! Felicitări Romulus Ioan pentru modul în care tratați formarea profesională! Mult succes!“. Ambele mesaje au generat aprecieri şi chiar discuţii pe tema laminării.