REȘIȚA – Reșițenii concurează la Alba Iulia, la Campionatul Național de marș.
În anul în care se împlinesc 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România, la Alba Iulia se organizează mai multe competiții sportive cu caracter național. Una dintre acestea este Campionatul Național de marș pe timpul iernii, întrecere organizată timp de un deceniu în municipiul de pe Bârzava. Dacă anul trecut mărșăluitorii s-au întrecut la București, în 2018 organizarea competiției i-a revenit orașului Marii Uniri, Alba Iulia. Peste 100 de mărșăluitori din toate colțurile țării își vor da întâlnire la sfârșitul acestei săptămâni, la Alba Iulia, pentru a participa la întrecerea care, datorită vremii, își justifică pe deplin titulatura de Campionat Național de marș pe timpul iernii. Bineînțeles, de la competiție nu puteau lipsi reprezentanții școlii reșițene de marș, care s-au pregătit până la mijlocul acestei săptămâni în stațiunea timișeană Buziaș.
Clubul Sportiv Universitatea Reșița se va prezenta cu trei echipe complete, astfel: la seniori echipa formată din Marius Cocioran, Narcis Mihăilă, Alin Știrbu, Doru Ursu; la tineret, echipa formată din Ionuț Dogaru, Ionuț Pleșu, Remus Rădoi, Alexandru Batog (acesta fiind junior); la senioare, echipa formată din Mihaela Pușcașu, Lăcrămioara Căruceriu, Valentina Tincu, Loredana Cocoș. Toți acești sportivi vor reprezenta la individual atât Clubul Sportiv Universitatea Reșița, cât și Clubul Sportiv Municipal Reșița. La invididual vor concura pentru CSU Reșița și trei sportive care vor alcătui echipa CS Unirea Alba Iulia. Astfel, vor puncta și de această dată pentru Reșița, la individual, multiplele medaliate Ana Rodean, Mihaela Acatrinei și Bianca Molnar. Tot la individual va fi prezentă în concurs, pentru CSU Reșița, Andra Botez, la 10 km marș, junioare I.
„Sperăm ca sportivii noștri să aibă o evoluție bună duminică, 25 martie, la Alba Iulia. Noi ne-am propus să câștigăm minim șase medalii”, a spus antrenorul federal Octavian Măzăran, directorul Clubului Sportiv Universitatea Reșița.
Traseul concursului va fi aproximativ același pe care, de Ziua Națională, defilează sute de militari, convoaie de transportoare blindate, tunuri, mașini de luptă și autospeciale. Astfel, concurenții vor lua startul, în dimineața zilei de 25 martie, de la Hotel Cetate, și vor mărșălui pe Bulevardul Horea, cu întoarcere la sensul giratoriu de la intersecția cu Calea Moților, până la Casa de Cultură a Sindicatelor, de unde se vor întoarce pe același traseu. Pe perioada desfășurării concursului, traficul va fi restricționat. Din delegația reșițeană vor face parte și antrenorii Octavian Măzăran și Gheorghe Ardeleanu.