Reactualizat la:

Examen de referinta pentru CS Caras-Severin

Examen de referinta pentru CS Caras-Severin
REŞIŢA – Echipa masculină de handbal a CS Caraş-Severin va încheia ediţia 2012/2013 a Ligii Naţionale cu un adevărat examen. Pentru că va primi, în Sala Polivalentă din Reşiţa, replica formaţiei Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, una dintre cele mai puternice grupări handbalistice din România, singura care a avut forţa să înfrunte fosta şi actuala campioană a României, H.C.M. Constanţa.

Rectifica

În aceste condiţii, elevii antrenorului Aihan Omer vor avea o misiune extrem de grea, întrucât echipa se confruntă cu serioase probleme medicale. Pe lângă accidentările mai vechi, Rohozneanu, Pârvan şi Cuciula, au apărut două noi indisponibilităţi, Pârâianu (pneumonie) şi portarul Marocico (entorsă). Şi o absenţă motivată a lui Nicuşor Negru, angrenat într-o competiţie naţională şcolară cu Liceul „Traian Vuia“ Reşiţa, unde este elev.

Ei bine, de aici şi dorinţa în plus a oaspeţilor de a încheia campionatul în forţă, aceasta însemnând faptul că nu vor veni la Reşiţa în excursie, ci pentru cele două puncte puse în joc. Drept urmare, se anticipează o confruntare ce poate atinge nivelul unui veritabil derby, contribuţia publicului având un rol important la ridicarea calităţii spectacolului sportiv.

„Iubitorii handbalului ştiu că Bacăul are o echipă tare, că în ediţia viitoare, cu noi achiziţii de marcă, chiar dacă are şapte-opt jucători la naţională, şi-a propus să atace titlul, ne-a declarat prof. Aihan Omer. Deci, are o perspectivă frumoasă. Dar şi noi privim cu optimism spre viitor. Fiindcă din sezonul următor vom putea conta şi pe jucătorii accidentaţi. Iar generaţia tânără trebuie să-şi manifeste talentul şi, de ce nu, şi valoarea. Aşadar, la meciul de sâmbătă, 11 mai a.c., lotul nostru este subţiat, dar vom aborda întâlnirea ca toate disputele de până acum, la victorie. Vrem să oferim suporterilor un joc foarte bun, pentru că merită acest lucru“.

Să mai spunem că arbitrajul va fi asigurat de cuplul Dima (Galaţi) şi Gheorghiu (Vaslui), acesta din urmă fiind fost coleg de echipă cu Adrian Petrea, la… Ştiinţa Bacău.

Partida va începe la ora 11, iar ceea ce este foarte important şi apreciabil, intrarea va fi liberă. „Conducerea clubului a decis ca la ultimul meci al echipei noastre în ediţia 2012/2013, ce îl vom susţine în faţa propriilor suporteri, care au fost tot timpul alături de noi, intrarea să fie liberă“, ne-a declarat Cristian Angyal, preşedintele Consiliului Director al CS Caraş-Severin.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou