Reactualizat la:

Evaziune fiscală de 1.149,69 mii de lei în judeţ

Evaziune fiscală de 1.149,69 mii de lei în judeţ
CARAŞ-SEVERIN – Evaziunea şi frauda fiscală se plăteşte scump. Asta au simţit pe pielea lor administratorii unor societăţi comerciale.

 (1 comentariu)

În perioada ianuarie-iunie a acestui an, comisarii Gărzii Financiare Caraş-Severin au efectuat o serie de acţiuni de verificare a subiecţilor economici în urma cărora s-a constatat un număr de 39 de cazuri de evaziune fiscală prin care s-a cauzat un prejudiciu de 1.149,69 mii de lei.

Stabilindu-se aceste infracţiuni, administratorii societăţilor comerciale au fost atribuiţi justiţiei pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în dauna bugetului de stat. Printre cei care au fost verificaţi se numără şi 40 de agenţi economici care deţin autorizaţii de colectare şi valorificare a deşeurilor, controale în urma cărora s-a stabilit un număr de 21 de amenzi.

Valoarea acestora se ridică la suma de 55.600 de lei iar în cinci cazuri au fost sesizate organele de urmărire penală. Tot în această perioadă, operaţiunile desfăşurate prin magazinele duty-free din Naidăş au fost monitorizate 24 de ore din 24 iar în vederea soluţionării unor sesizări şi petiţii primite de la cetăţeni, la nivelul Secţiei Gărzii Financiare au fost efectuate un număr de 22 de acţiuni de verificare.

Lavinia Predescu

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou