Reactualizat la:

Evaziune de zece milioane de euro

Evaziune de zece milioane de euro
REŞIŢA – Marţi dimineaţa, foştii manageri ai UCMR, Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda, au fost ridicaţi de căte autorităţi.

 (7 comentarii)

Rectifica

Procurorii DNA au făcut opt percheziții în județele Timiș și Caraș-Severin într-un caz de evaziune fiscală, deturnare de fonduri, abuz în serviciu, spălare de bani şi asocierea în vederea săvârșirii unei infracțiuni cu un prejudiciu estimat la peste zece milioane de euro.

În urma descinderilor, cei doi foşti manageri ai UCMR, Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda, precum şi alte persoane, între care o contabilă, au fost ridicaţi de procurori, urmând să fie duşi la audieri. Chebuţiu a fost ridicat de la locuinţa lui Timişoara, iar Preda din Reşiţa.

În 2010, Chebuțiu și Preda au mai fost reținuți de procurorii DNA într-un dosar ce viza afaceri suspecte derulate de cei doi în calitate de manageri ai UCM Reșița. Cei doi au fost condamnați la începutul acestei luni la câte cinci ani de închisoare în acest dosar pentru complicitate la tentativa de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat.

Potrivit raportului administratorului judiciar, privind cauzele şi împrejurările apariţiei stării de insolvenţă a SC UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda ar fi fost principalii vinovaţi de această situaţie. Deşi au fost bani cu care se puteau achita datoriile către stat „cei doi manageri executivi au preferat să facă împrumuturi şi donaţii în perioada analizată, în sume semnificative, deşi acestea nu erau prioritare în raport cu plata obligaţiilor fiscale”.

Flavius Rotariu



Comentarii 7

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Cu pistolul în buzunar, pe DN 58
CARAȘ-SEVERIN - Doi bărbați au fost reținuți după ce unul dintre ei a fost prins cu pistolul în buzunar. Mai mult [...] mai multe »
Poliția Reșița, reabilitată termic pe bani europeni
REȘIȚA - „Clădirea în care funcționează Poliția Municipiului Reșița va fi reabilitată termic cu bani [...] mai multe »
Unora nu le ajunge doar alcoolul la volan
CARAŞ-SEVERIN – Trei conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului la volan au fost prinşi de poliţiştii de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou