Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Evaziunea fiscală şi contrabanda cu produse accizabile reprezintă priorităţi ale anului 2012 la nivelul Poliţiei Române şi implicit ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Astfel acţiuni ale poliţiştilor au fost organizate şi desfăşurate în mod sistematic pe raza întregului judeţ. În primele opt luni ale acestui an, pe linia contrabandei cu tutun, dosarele în care s-a început urmărirea penală sunt în număr de 22, fiind confiscate şi ţigări în valoare de aproximativ 300.000 lei. Cele mai importante constatări sunt însă la evaziunea fiscală, fiind înregistrate 228 de dosare penale.

La dosarele soluţionate prejudiciul a fost de peste 5 milioane de lei şi s-a reuşit recuperarea aproape integrală a acestuia (4.894.605 lei). Poliţiştii au organizat acţiuni în care au fost verificate societăţi comerciale, au fost făcute percheziţii domiciliare, dar şi controale în trafic. Producătorii şi comercianţii ilegali de băuturi alcoolice au fost şi ei în vizorul poliţiştilor. La începutul lunii mai, oamenii legii au ridicat în vederea cercetărilor cantitatea de aproximativ 4.000 litri de alcool pentru care nu s-a putut prezenta documente de provenienţă, în urma a două percheziţii domiciliare. Acestor domenii prioritare li se vor acorda atenţie pe parcursul întregului acestui an şi nu numai.