Reactualizat la:

Europa se uneste! Noi o dezbinam cu taxele

Europa se uneste! Noi o dezbinam cu taxele
REŞIŢA – Spunea un investitor privat nemulţumit de intenţia Reşiţei de a introduce taxe speciale pe traficul greu.

 (11 comentarii)

Rectifica

O nouă dezbatere publică pe tema traficului greu din municipiul de pe Bârzava s-a derulat sub cupola palatului administrativ reşiţean. Discuţia n-a adus însă prea multe noutăţi faţă de întâlnirile anterioare pe aceeaşi temă. Poate i-a adus doar pe o parte dintre reprezentanţii societăţilor ce supravieţuiesc de pe urma traficului greu în faţa primarului Mihai Stepanescu şi a altor factori de răspundere ai municipalităţii.

Pe scurt, administraţia reşiţeană este nemulţumită de faptul că anumite tronsoane de drum, tranzitate de autovehicule agabaritice, sunt de fapt naţionale şi ar trebui să fie administrate de către cei de la compania naţională specializată, ce încasează, de altfel, şi banii pentru ele. Din nefericire, însă, drumurile afectate de traficul greu au căzut tot în administrarea primăriei, care n-are bani pentru ele. Acesta este motivul pentru care s-ar dori introducerea unei taxe care să ajute municipalitatea să repare, din când în când, drumul.

De asemenea, se are în vizor realizarea unui inel ocolitor al urbei sau măcar folosirea actualei centuri şi a altor drumuri ce fac legătura între aceasta şi exteriorul oraşului, precum şi între aceasta şi principalele uzine. Din păcate, însă, şi la acest capitol, tot cei de la Drumuri Naţionale ar trebui să se implice, iar unele dintre drumuri, care sunt momentan private, ar trebui trecute, prin expropriere, în administrare publică.

Primarul Mihai Stepanescu a ţinut să precizeze că, după eforturi de doi ani, a putut să facă Drumurile Naţionale să preia acele sectoare problematice, în sensul că aceştia, dacă tot încasează banii din taxa pe drum, să se ocupe şi de reparaţii, şi de deszăpeziri. Din nefericire, tronsoanele respective au revenit în administrarea municipalităţii…

Ideea e că introducerea unei taxe ar putea împovăra industria reşiţeană, pe lângă faptul că ar încasa nişte bani de la cei care doar tranzitează urbea. Unul dintre reprezentanţii firmelor a afirmat: „Suntem de râsul Europei, introducem taxarea pe fiecare oraş. (…) Toată Europa a luptat să fie unită, în România taxăm în fiecare oraş”. Deocamdată, la acest capitol, la Reşiţa, lucrurile au rămas doar în stadiu de discuţie. Urmează noi informări, întâlniri şi dezbateri…

Antoniu Mocanu



Comentarii 11

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou