Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – Poliţiştii cărăşeni de la Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriţi au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autorităţile austriece, pe numele unui bărbat de 39 de ani, din Oţelu Roşu.

„Bărbatul a fost dat în urmărire internaţională, fiind bănuit că în perioada 2 mai – 21 noiembrie 2016 ar fi comis 16 furturi din magazine (băuturi alcoolice, parfumuri), în valoare totală de aproximativ 8.500 de euro, infracțiuni sancționate de legea penală austriacă cu o pedeapsă de maxim 3 ani de închisoare. Polițiștii l-au condus pe bărbat la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara (…) Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române“, ne informează IPJ Caraş-Severin.