Reactualizat la:

„Euro 200“ continuă şi în 2009

„Euro 200“ continuă şi în 2009
REŞIŢA – Tinerii de cel mult 26 de ani pot primi sprijin financiar pentru achiziţionarea unui calculator.

Rectifica

Programul „Euro 200“
pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea
stimulării achiziţionării de
calculatoare se va derula şi în anul 2009.
Iniţiativa, menită să îi ajute pe
elevii şi studenţii cu venituri reduse a fost
deja lansată.

Beneficiari ai acestui program pot fi elevii şi
studenţii din
învăţământul de stat sau din
cel particular acreditat, care au vârsta de cel
mult 26 de ani, care provin din familii cu venituri
brute lunare de maximun 150 lei pe membru de familie.


Au fost excluşi de la această rundă de
finanţare tinerii care au beneficiat de un
calculator de tip desktop potrivit OUG
87/2008
(elevii de liceu care au primit
calculatoare în noiembrie 2008).


Ajutorul se acordă o singură dată
în cadrul unei familii. Acest termen include
soţul, soţia şi copii lor
necăsătoriţi, care locuiesc şi
gospodăresc împreună. Tot aici
intră şi persoanele persoanele
necăsătorite care locuiesc
împreună cu copiii pe care-i au în
întreţinere.


Pentru includere în program, beneficiarul trebuie
să depună o cerere la secretariatul
unităţii de
învăţământ,
împreună cu copii ale certificatelor de
naştere sau a actelor de identitate ale tuturor
membrilor de familie, adeverinţe de la
instituţiile de
învăţământ din care să
rezulte calitatea de elevi sau studenţi a
celorlalţi fraţi sau surori, actele
doveditoare, în original, privind veniturile
membrilor familiei, o declaraţie pe propria
răspundere în sensul că realizează
un venitul brut lunar pe membru de familie de sub 150
lei şi că dispune de diferenţa de bani
necesară pentru achiziţionarea unui
calculator cu oconfiguraţia minimă standard.
Copiile se depun numai după prezentarea
originalelor, fiecare dintre ele trebuind să
cuprindă menţiunea „conform cu
originalul“, sub care vor semna atât
primitorul cât şi solicitantul.

Calculatorul trebuie să aibă, ca şi
configuraţie minimă, procesorul de
1,6 Ghz
, 128 MB de RAM
şi hard-diskul de 40 GB, şi
software de bază.


Termenul limită pentru depunerea dosarelor este
data de 31 martie, cererile urmând să fie
evaluate de către comisiile din
unităţile de
învăţământ,
împreună cu cele de anchetă
socială, până în 14 aprilie.


Lista solicitanţilor eligibili va fi
publicată pe site-ul ministerului de resort
în data de 1 mai, pentru ca în 2 mai
să fie afişată lista de beneficiari
aprobată, de când se pot depune, în
termen de 5 zile, eventualele contestaţii.
Aceeaşi listă va fi afişată
în şcoli în data de 3 mai.


Antoniu Mocanu


antoniu.mocanu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Festivalul de teatru pentru copii „Lumea poveştilor” – o ediţie de povestit
REŞIŢA - În cele opt zile de festival s-au adunat nu mai puţin de 25 de evenimente culturale importante, la care au [...] mai multe »
Amendă de 200 de mii de lei, dată de ITM, anulată în instanţă
CARANSEBEŞ - Avocatul Dan Stan, cel care a câştigat procesul pentru Colegiul Național „C.D. Loga“, susţine că [...] mai multe »
Gugulanii vor un Caransebeş al bicicletelor
CARANSEBEŞ - Transport public mai modern și mai accesibil, mai multe parcări, o „calmare” a traficului rutier, [...] mai multe »
De Rusalii, căpuşele au muşcat cu nesaţ din cărăşeni!
REŞIŢA - Pentru personalul medical din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență [...] mai multe »
Păstrăv fântânel crescut cu apă din Lacul Iezer
BUCOVA - Iar Horia din Bucova, cel care singur şi-a construit păstrăvăria, ne asigură că numai pe Discovery vedem [...] mai multe »
Boambeş dă startul lucrărilor la alimentarea cu apă
CĂVĂRAN - Primarul comunei Constantin Daicoviciu a semnat ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul [...] mai multe »
Condamnat pentru agresiune sexuală
REŞIŢA - Poliţiştii reşiţeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele [...] mai multe »
Cărăşenii se plâng tot la 112
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii ne-au spus că, în ultimele trei zile, au intervenit în peste 110 incidente, [...] mai multe »
Accident spectaculos pe DN6
ARMENIȘ - Un BMW a plonjat în albia râului Timiș, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou