După ce Marian Pană a părăsit banca tehnică a echipei Metalul Reșița, acționarul majoritar Cătălin Rufă a căutat soluții pentru postul de antrenor principal. Nu a stat prea mult pe gânduri, iar varianta pentru care a optat este Eugen Trică, un antrenor de 39 de ani, care a mai pregătit pe Juventus București, CFR Cluj și UTA.
Eugen Trică va ajunge la Reșița în cursul zilei de marți, urmând să conducă antrenamentul de după-amiază al rosso-nerilor. În urmă cu două sezoane, Eugen Trică a fost adversar al Metalului, pe când antrena pe UTA. Pe 9 noiembrie 2013, formația reșițeană pregătită atunci de… Marian Pană, a învins cu 3-1.
„Sperăm să fie un nou început, să spargem în sfârșit gheața și să obținem primele puncte, chiar sâmbătă, cu FC Caransebeș. Poate ne vom împăca și cu suporterii și se vor reîntoarce în tribună pentru a fi alături de băieți. Înțelegerea cu Eugen Trică este pe o perioadă de doi ani, iar în acest sezon trebuie să fim realiști și să acceptăm ca obiectiv salvarea de la retrogradare. În al doilea sezon, vom vedea ce va mai fi“, a spus Cătălin Rufă.
Metalul Reșița este pe ultimul loc al clasamentului Seriei a II-a a Ligii a II-a de fotbal, fără niciun punct, după patru înfrângeri consecutive: 0-5 cu Olimpia Satu Mare, 2-3 cu CSM Râmnicu Vâlcea, 2-3 cu FC Brașov și 0-3 cu FCM Baia Mare. Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 11, Metalul va întâlni în Valea Domanului pe FC Caransebeș.
Foto: prosport.ro
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro