MOLDOVA NOUĂ – A exclamat consilierul local din Moldova Nouă la o conferinţă de presă organizată la Reşiţa.
Acesta a încercat să explice motivul pentru care, nici marţi, pentru a doua oară în acest an, nu a fost aprobat bugetul localităţii pe anul 2015.
„Sunt mai multe probleme la cele două puncte ce s-au aflat pe ordinea de zi. Una este legată de încheierea exerciţiului bugetar pe anul 2014, de unde lipsesc sume importante adunate sub titlul «investiţii» şi care au fost alocate prin încredinţare directă unor firme, în condiţiile în care noi, consilierii locali, nu am aflat aproape nimic. În ceea ce priveşte bugetul pe anul în curs, există o problemă legată de o investiţie la stadion, începută cu mulţi ani în urmă, şi care este imposibil să se regăsească la capitolul creanţe. Am fost acuzaţi şi eu, şi colegii care au votat împotriva bugetului, că am refuzat plata salariilor din învăţământ şi celelalte din bugetul local. Dar este vorba despre libertatea mea, în cazul în care accept cu bună ştiinţă să fac ceva ilegal“, a precizat Băleanu. Consilierul local susţine că lui şi colegilor săi nu le-a fost cerută, pe parcursul anului trecut, părerea cu privire la alocarea de fonduri, situaţie similară şi pentru acest an. „Am întocmit deja două plângeri pentru DNA, legate de buget şi de stadion. S-ar putea ca, totuşi, bugetul să treacă în şedinţa programată pentru 10 martie, dar noi ne vom păstra poziţia“, a explicat reprezentantul Partidului Verde în CL Moldova Nouă.
Nu prea ştim noi cum este cu bugetele, nu prea ştim nici de ce consilierii locali nu fac amendamente la proiectele ce nu le convin, însă Jurnal CS aşteaptă şi opinia conducerii Primăriei Moldova Nouă.