Reactualizat la:

Episcopia Caransebesului, la 150 de ani de existenta

Episcopia Caransebesului, la 150 de ani de existenta
CARANSEBEŞ – Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin“ – Ediţia a IX-a, cuprind acţiuni religioase, culturale şi artistice.

Rectifica

Episcopia Caransebeşului desfăşoară în perioada 18–26 aprilie manifestări prilejuite de sărbătorirea festivă a hramului noii catedrale episcopale Învierea Domnului din Caransebeş (Duminica Tomii) cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeşului. În cadrul acestor manifestări, duminică, 19 aprilie, de la ora 9.00, se va oficia sfânta liturghie cu ocazia hramului catedralei episcopale Învierea Domnului la care vor participa ierarhi din țară, precum și autorități centrale și locale.

În aceeași zi, începând cu ora 18.00, va avea loc spectacolul de promovare a folclorului tradițional bănățean în sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru“ din Caransebeș, unde intrarea este liberă. Luni, 20 aprilie, de la ora 9.30, va avea loc deschiderea festivă a simpozionului internaţional „Misiune şi propovăduire“, ce va fi însoţit de o expoziţie foto-documentară despre începuturile Episcopiei Caransebeşului, dar şi despre realizările eparhiei în decursul anilor. Zilele credinţei şi culturii în Episcopia Caransebeşului vor continua în data de 22 aprilie cu ediţia a VI-a a festivalului coral de muzică religioasă „Miron Cristea“, dedicat în special corurilor parohiale.

Următoarea manifestare culturală, cea de-a XXXIII-a ediţie a festivalului naţional al corurilor de copii şi tineret „Timotei Popovici“, se va organiza în zilele de 23 şi 24 aprilie. Pe 25 aprilie, Episcopia va organiza festivalul de poezie în grai bănăţean „Credinţă şi lumină”, ediţia a VI-a, la care vor participa aproximativ 50 de personalităţi ale vieţii literare bănăţene. Duminică, 26 aprilie, începând cu ora 16.00, la teatrul Mihai Eminescu din Oravița se va juca piesa de teatru „Mironosițele“, în interpretarea elevilor seminariști și elevelor de la mai multe licee din municipiul Caransebeș.

La încheierea piesei de teatru va avea loc vernisajul unei expoziții foto-documentare referitoare la importanța eclezială a orașului Oravița în istoria Episcopiei. Toate aceste evenimente aniversare se organizează cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, Consiliului Județean Caraș-Severin, Primăriei Municipiului Caransebeș și a Casei de Cultură George Suru din Caransebeș.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Resita va avea Skate Park…
REŞIŢA - Dar deocamdată reglementările locale nu dau voie skaterilor şi bicicliştilor să-şi facă apariţia în [...] mai multe »
Au visat la Felix, dar au mancat biletele pentru Herculane
REŞIŢA - Aceasta este concluzia pentru faptul că mulţi pensionari cărăşeni n-au mai apucat bilete pentru [...] mai multe »
AquaCaras, mereu un taram al disputelor
REŞIŢA - Cel mai dezbătut proiect de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean de joi a vizat AquaCaraş. [...] mai multe »
Hurduzeu: Raman prietenul lui Sorin Grindeanu
REŞIŢA - La finele şedinţei de joi a Consiliului Judeţean, preşedintelui Silviu Hurduzeu i s-a cerut să comenteze [...] mai multe »
Canicula si vijelii in Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Avertismentul Administrației Naționale de Meteorologie este valabil de vineri, 23 iunie, ora 13, [...] mai multe »
Prezenta 100% la ultima proba a Evaluarii Nationale
CARAŞ-SEVERIN - Ultima probă a examenului de Evaluare Naţională 2017, cea la limba maternă, germană şi sârbă a [...] mai multe »
Inginerii Resitei vor mesteri frantuzeste
REŞIŢA - Asta după ce Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa a semnat un nou parteneriat Erasmus+ cu [...] mai multe »
Doar 46 de elevi vor sa invete o meserie
CARAŞ-SEVERIN - Început timid pentru învăţământul dual în prima sesiune de înscriere în clasa a IX, adică un [...] mai multe »
Strazile Resitei, asfaltate cu… transparenta
REŞIŢA - Asta ne asigură primarul Ioan Popa atunci când spune că e nedrept ca, la capitolul străzi brăzdate şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou