Reactualizat la:

Engleza, exersata interactiv cu nativi britanici

Engleza, exersata interactiv cu nativi britanici
Scris de Roxana Bălan Nafiru - REŞIŢA – Spre deosebire de taberele de altădată, cele din zilele noastre oferă copiilor activităţi diverse care să le dezvolte acestora aptitudini noi.

Rectifica

O astfel de tabără se găseşte la Bran, iar cei care au ajuns aici s-au întors cu amintiri de neuitat şi cu dorinţa de a reveni în viitor. Tabăra din judeţul Braşov derulează programe de învăţare a limbii engleze de 15 ani şi este autorizată de Ministerul Educaţiei. Printre oaspeţii ediţiei din acest an ai taberei s-au numărat şi 43 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 7 din Reşiţa, care au petrecut aici o săptămână, perioadă în care au avut parte de un program variat, coordonat de tineri profesori din Marea Britanie. Grupul reşiţean a fost alcătuit din copii cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani, şi a fost coordonat de cadrele didactice Cristina Ardeleanu, Daniela Oţelariu şi Sorin Oţelariu.

Încă de la deschiderea festivă a taberei, participanţii au fost repartizaţi pe grupe de vârstă, profesorii lucrând cu 10 – 15 elevi. La Bran, ziua de tabără începea cu două lecţii de limba engleză desfăşurate până la ora prânzului, continuate de ateliere de lucru care se schimbau de la o zi la alta, iar copiii puteau alege, după preferinţe, la care dintre ele să participe. Astfel, s-au putut bucura de o gamă variată de activităţi: paintball, tir cu arcul, tir cu arbaleta, airsoft, tiroliană, polo în apă, golf, echitaţie sau face painting. Au putut participa, de asemenea, la ateliere axate pe îndemânare şi perspicacitate, la activităţi cultural-artistice şi sportive, unde au învăţat dansuri scoţiene, au jucat teatru, au confecţionat obiecte din diverse materiale, dar şi brăţări ale prieteniei, pe care le-au oferit mai apoi noilor amici din tabără, şi au fost iniţiaţi în tehnica origami.

Distracţia a continuat şi în afara taberei, în Paradisul Acvatic de la Braşov. Un alt moment deosebit a fost vizitarea castelului Bran, dar şi lecţia de istorie primită în faţa stâncii în care a fost depusă, pentru prima dată, inima Reginei Maria a României.

Serile de tabără se încheiau cu dans, concurs de talente, karaoke, carnaval, gustate din plin de cei prezenţi. La finalul celor şapte zile, fiecare copil a primit un certificat de participare, medalii, diplome pentru implicarea în activităţi şi concursuri, şepci personalizate, precum şi alte cadouri surpriză. „A fost o experienţă deosebită, care, potrivit copiilor, trebuie repetată. Foarte important este faptul că toate activităţile, atât cele educative, cât şi cele distractive sau recreative s-au desfăşurat în limba engleză, conversaţia cu un vorbitor nativ fiind cea mai bună metodă de învăţare şi perfecţionare a unei limbi străine“, ne-a declarat Cristina Ardeleanu, unul din dascălii coordonatori.

În prezent, încă un grup de reşiţeni, de această dată de la Şcoala Gimnazială Nr. 2, se bucură de activităţile desfăşurate în tabăra internaţională de limba engleză de la Bran.

Taguri: , , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Braconier prins cu capriorul eviscerat in portbagaj
MOLDOVA NOUĂ - Un bărbat de 41 de ani din Moldova Nouă este cercetat pentru braconaj cinegetic, uz de armă fără [...] mai multe »
Dom’ primar, asta este legea!
NAIDĂŞ - Cam acesta este răspunsul pe care primarul de Naidăş susţine că îl primeşte când solicită [...] mai multe »
Cultul eroilor, adevarata cultura a sufletului romanesc
CARANSEBEȘ - Ca în fiecare an de Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor a fost marcată și în al doilea municipiu al [...] mai multe »
Coca Cola a investit 140.000 de euro la Bigar
BIGĂR - Coca-Cola HBC România, cu sprijinul Asociaţiei ViitorPlus, al companiei CON-A, al Primăriei Bozovici şi al [...] mai multe »
S-au jertfit pentru ca noi sa speram intr-o viata mai buna
REŞIŢA - Spunea generalul de brigadă (r) Vasile Cocoşilă, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor, de la [...] mai multe »
Gaura de 376.448 de lei la Baile Herculane
BĂILE HERCULANE - Vinovat ar fi casierul, din spusele reprezentanţilor Primăriei, însă se aşteaptă concluziile [...] mai multe »
A venit, a vazut, dar nu a promis nimic
REȘIȚA - Excelența Sa Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România s-a aflat joi în Caraș-Severin. mai multe »
Aterizare de urgenta la Caransebes
CARANSEBEȘ - Un AN 2 cu turiști olandezi a fost ghidat pe aeroportul din capitala gugulanilor, miercuri după amiaza, [...] mai multe »
Milioane pentru istoria Caras-Severinului
CARAȘ-SEVERIN - Peste 30 de milioane de lei vor fi alocaţi pentru două proiecte din judeţele Caraş-Severin şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou