Reactualizat la:

Enelul, dat dispărut la Măureni și Berzovia

Enelul, dat dispărut la Măureni și Berzovia
CARAȘ-SEVERIN – Cele două localități nu au energie electrică de aseară, iar edilii sunt revoltați că distribuitorul nu rezolvă problemele, deși au trecut mai bine de 15 ore de la ploaia de aseară!

 (1 comentariu)

„Nu este posibil, au trecut 15 ore de când nu a intervenit nicio echipă a Enelului intr-o comunitate cu peste 3000 de locuitori! Consecințele sunt venite după 15 minute de vânt și puțină ploaie aseară! HAIDEȚI dragi consăteni, oameni din județ și o țară întreagă…să oprim această călcare în picioare care vine din partea acestei instituții batjocoritoare la adresa fiecăruia dintre noi-ENEL!!!! Haideți să nu mai plătim niciun abonament întreaga comunitate și să tragem un semnal de alarmă prin a ieși în stradă și a arăta unitate! NU ESTE POSIBIL AȘA CEVA! Trebuie să se termine odată această bătaie de joc care persista și va persista dacă stăm pasivi!”, spune tânprul primar liberal al Măureniului, Brian Filimon.

În aceeași notă este și social-democratul Ioan Pop, de la Berzovia, comună vecină Măureniului. „Nu este posibil să te țină la telefon când vrei să anunți deranjamentul, eu azi dimineață am fost ținut 18 minute pentru a anunța că la Berzovia nu este curent. Este ora 13.00 și nu s-a intervenit, ce este de făcut decât să ieșim în stradă. Hai, Briane, să fim noi primii, că altfel nu se poate”, a spus și Pop, în urmă cu puțin timp.

Dinspre ENEL, liniște…

L.A.

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Platforma „Arome proprii“ are încă cinci producători cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - De acest spaţiu virtual de promovare, pus la dispoziţie producătorilor din regiunea de Vest, [...] mai multe »
Cine îngrijeşte bătrânii Austriei, plăteşte…
CARAŞ-SEVERIN - Cei mai mulţi cărăşeni care pleacă, legal, din Caraş-Severin, la muncă în străinătate, sunt [...] mai multe »
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou