CARAȘ-SEVERIN – Absolvenţii de gimnaziu care au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română la Evaluarea Naţională au avut de motivat apartenenţa unei poezii la genul liric, dar şi de redactat o naraţiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei competiţii sportive.
Prima probă a examenului de Evaluare Naţională la clasa a VIII-a s-a încheiat iar elevii au ieşit mulţumiţi din sălile de examinare. La proba scrisă la Limba şi literatura română, absolvenţii de gimnaziu au avut de argumentat de ce poezia „Ploaia“, de Magda Isanos, aparţine genului liric. Tot la acest subiect, tinerii au primit şi o serie de întrebări din gramatică, pe baza textului dat. La subiectul al II-lea, pe baza unui fragment din revista Terra Magazin, „Cel mai rapid de pe pământ“, candidaţii la Evaluarea Naţională au răspuns la şase întrebări din gramatică. Punctul B al celui de-al II-lea subiect a constat în redactarea unei naraţiuni de 150-300 de cuvinte, în care să fie prezentată o întâmplare, reală sau imaginară, petrecută în timpul unei întreceri sportive.
Chiar dacă tinerii s-au declarat mulţumiţi de subiectele primite, aceştia se aşteaptă la note de şapte şi opt. „A fost destul de OK. Exerciţiile de gramatică de la al doilea subiect au fost mai dificile dar mă aştept la un şapte“, ne-a declarat Ionuţ Borcilă. Examenul la limba română a fost „destul de uşor“ şi pentru Alex Boceanu. Tânărul speră la aceeaşi notă de şapte. În schimb, Gabriela Nechita este convinsă că a rezolvat subiectele suficient de corect pentru a primi „aproximativ opt“.
Miercuri, 21 iunie, absolvenţii de clasa a VIII-a vor susţine proba scrisă la Matematică. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă joi, 22 iunie. Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţia celor implicaţi în acest examen, linia TELVERDE 0800801100, numărul de telefon putând fi apelat gratuit. Acesta este disponibil zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 8:00-16:00 (luni-joi) şi 8:00-14:00 (vineri).
Una dintre noutăţile acestui examen este că ponderea mediei de la Evaluarea Naţională 2017 creşte de la 75% la 80%, iar notele de la clasă vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% din media de admitere în clasa a IX-a, aşa cum era până acum. De asemenea, o altă noutate este că s-a modificat şi un aspect de notare la examenele naţionale. Mai exact a fost îndepărtată prevederea din metodologia de desfăşurare a examenului de Evaluare Naţională şi a Bacalaureatului care spunea că trebuie să existe o diferenţă de 0,5 puncte între nota iniţială şi cea finală, de după contestaţie, pentru ca nota să fie modificată. Acum, nu va mai fi luat în calcul niciun barem pentru modificarea notei, iar nota finala fiind cea de după contestaţie.