Reactualizat la:

Elveţia aderă oficial la spaţiul Schengen

Elveţia aderă oficial la spaţiul Schengen
Elveţia şi Uniunea Europeană au suspendat controalele de identitate la graniţele terestre joi, la miezul nopţii, când Confederaţia elveţiană a aderat oficial la spaţiul Schengen, relatează Euronews, în pagina electronică.

Rectifica

Eliminarea controalelor de identitate pe aeroporturi urmează să intre în vigoare în martie anul viitor, însă Elveţia este ameninţată de excluderea din acest spaţiu dacă la referendumul din februarie nu va adopta extinderea acordului de liberă circulaţie pentru România şi Bulgaria.

Elveţia nu este membră UE, dar toţi vecinii săi fac parte din Uniunea Europeană, cu excepţia Liechtensteinului.

“Marea schimbare pentru Elveţia este accesul la SIS, baza de date Schengen, care ne va permite să căutăm şi să oferim detalii; politicile comune privind vizele vor permite tot mai multor turişti să vină în Elveţia cu viză Schengen şi, în final, marea schimbare va fi pe aeroporturi, atunci când pasagerii care aparţin spaţiului Schengen vor fi despărţiţi de cei care nu aparţin acestei zone, începând din 29 martie 2009″, a declarat Alain Brenneise, locotenent-colonel din cadrul serviciilor vamale elveţiene.

Dar ofiţerii vamali elveţieni nu vor rămâne fără locuri de muncă. Ei vor rămâne la frontiere şi vor putea face verificări în orice moment.

Cinci state membre UE nu fac încă parte din spaţiul Schengen: Marea Britanie, Irlanda, Cipru, România şi Bulgaria.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Roman impuscat fara intentie la New York. A nimerit in mijlocul unui scandal
Un român în vârstă de 29 de ani a fost unul din trei ghinioniști, împușcați din greșeală, în urma unui [...] mai multe »
Doliu în lumea muzicii internaționale! Chitaristul Jim Rodford a murit după ce a căzut pe scări
Chitaristul britanic Jim Rodford, membru al trupelor rock The Zombies şi The Kinks, a murit la vârsta de 76 de ani, [...] mai multe »
Atac cu bombă în Thailanda: Trei oameni au murit şi alţi 19 au fost răniţi
Trei oameni au murit şi alţi 19 au fost răniţi în urma unei explozii provocată de o bombă ce a avut loc într-o [...] mai multe »
Premierul nipon Shinzo Abe: Japonia îşi doreşte semnarea unui tratat de pace cu Rusia
Guvernul japonez îşi doreşte semnarea unui tratat de pace cu Rusia, bazat pe îmbunătăţirea relaţiilior şi [...] mai multe »
Atacul de la hotelul Intercontinental din Kabul: Bilanţul atentatului a ajuns la 18 morţi
Bilanţul atacului armat comis de rebelii talibani asupra hotelului Intercontinental din Kabul a ajuns la 18 morţi, [...] mai multe »
Guvernul federal american este oficial inchis, dupa ce a ramas fara buget
”Shutdown” în Statele Unite ale Americii, titrează presa din întreaga lume. Administrația de la Washington a [...] mai multe »
Exploratorii au descoperit cea mai mare pestera subacvatica. Imaginile sunt impresionante
Cea mai mare peșteră inundată din lume a fost descoperită de arheologii subacvatici din Mexic. Aceasta are [...] mai multe »
Imaginea săptămânii: un bătrân cu ochii în lacrimi îmbrăţişându-şi pisica, în timp ce îi arde casa
Locuitorii din comuna Ordular din vestul Turciei au asistat la tragedia unui bătrân și a pisicii sale iubite. [...] mai multe »
Câţi bani plăteşte Apple pentru a repatria 250 miliarde dolari, în urma recentelor schimbări în sistemul de impozitare american
Apple va plăti taxe în valoare de 38 de miliarde de dolari pentru a repatria cele 250 de miliarde de dolari pe care le [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou