Reactualizat la:

„Eliade“, în top la protecţie civilă

„Eliade“, în top la protecţie civilă
REŞIŢA – Liceul reşiţean şi-a consolidat poziţia de lider în cadrul concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa“.

 (1 comentariu)

Liceul Teoretic „Mircea Eliade“ din municipiul de pe Bârzava a cucerit, zilele trecute, două trofee la faza judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă dedicat elevilor. Este vorba despre competiţia „Cu viaţa mea apăr viaţa“, desfăşurată la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 6 din Reşiţa, la care au participat 15 echipaje de elevi din diferite şcoli cărăşene, în urma căreia cele două echipaje ale Liceului Teoretic „Mircea Eliade“ au ocupat locuri fruntaşe.

La categoria liceu, echipajul format din elevii Adina Schneider, Ralph Bochizu, Bianca Musteţa şi Victor Ille (coordonaţi de prof. Ioan Benga), a obţinut locul I. Iar cel al claselor V-VIII, format din elevii Adrian Bucă, Andrei Szakal, Florina Şurde şi Oana Drugă (coordonaţi de prof. Jana Dobromirescu), s-a clasat pe locul al III-lea.

„Participanţii au susţinut o probă teoretică pe subiecte de protecţie civilă şi două probe practice: transportul unui rănit pe targă şi parcurgerea unui raion cu obstacole, presupus a fi contaminat, cu masca de gaze pe figură“, a precizat instit. Nicoleta Marcu, dascălul responsabil cu imaginea şcolii.

Antoniu Mocanu

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Din păhărel, cu maşina în… stâlp
REŞIŢA - Aceasta este povestea unui conducător auto care şi-a înfipt maşina, duminică seara, într-un stâlp de [...] mai multe »
Numărătoarea inversă pentru bursa de muncă
REŞIŢA - A rămas mai puţin de o lună până ce şi în judeţul nostru va fi organizat cel mai important eveniment [...] mai multe »
Unic din prima secundă – Marşul pentru viaţă 2019
REŞIŢA - Pregătit intens de către tinerii ortodocşi prin ateliere de promovare, marşul a mobilizat numeroşi [...] mai multe »
Condiţii europene pentru copiii din Brădişorul de Jos
BRĂDIŞORUL DE JOS - 40 de copii din această localitate vor beneficia de acum de o dotare didactică corespunzătoare [...] mai multe »
Spune Aaaa… fără mâncare între dinţi!
REŞIŢA - Ziua Mondială a Sănătăţii Orale a fost marcată și la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, [...] mai multe »
În câteva luni, drumul Maciova-Ciuta-Obreja ar putea fi ca nou!
CARAȘ-SEVERIN - Asta pentru că au fost reluate lucrările pe acest tronson, lucrări desfășurate prin Programul [...] mai multe »
Grefierii cărăşeni s-au alăturat protestului din ţară
REŞIŢA - Vineri, 22 martie 2019, aceştia au protestat timp de o oră, între orele 11.00 – 12.00,  în faţa [...] mai multe »
Flăcări lângă DN58B, la Măureni
MĂURENI - Vegetația a fost cuprinsă de flăcări în două locuri, lângă carosabil, pe DN58B, la intrarea în [...] mai multe »
Două milioane de lei, investite în zâmbetul copilăriei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a inaugurat, vineri, cel mai mare loc de joacă pentru copii din vestul ţării. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou