Reactualizat la:

Elevii, sub semnul intereselor

Elevii, sub semnul intereselor
MOLDOVA NOUĂ – Hotărârile luate în cea mai recentă şedinţă a CL Moldova Nouă au fost puse sub semnul întrebării.

 (2 comentarii)

Rectifica

Deşi cinci aleşi locali au fost în concediu de odihnă şi unul în concediu medical, se pare că s-au întrunit condiţiile legale pentru ca toate proiectele de hotărâre să treacă. Fără obiecţii, patru familii de romi din Moldova Nouă, care locuiesc în condiţii improprii, au fost scutite de la plata chiriei acumulate, votul în privinţa acestora fiind unanim. Mai mult, aceste familii vor fi scutite şi pe viitor de la plata chiriilor şi a curentului.

Toate aceste în timp ce elevii riscă să rămână fără subvenţii pentru mijlocul de transport în comun. Aproximativ 45 de minute au fost necesare pentru a vota punctul şase de pe ordinea de zi, care avea în vedere acordarea subvenţiilor pentru elevi. Ajunşi la acest subiect, deşi au fost propuse mai multe amendamente dar niciunul aprobat, consilierii nu au uitat de politică. Grupul PSD din CL Moldova Nouă, prin consilierul Dan Grecu, a acuzat că se politizează hotărârea, existând o serie de interese din partea edilului şef.

În replică, primarul Ioan Chisăliţă a spus: „Dacă ar fi să fie vorba despre un interes, atunci ar fi al dvs, serviciul de transport fiind patronat chiar de un membru PSD şi de fostul primar al localităţii“. Subiectul subvenţiei va fi rediscutat în altă formă la o viitoare şedinţă de consiliu local.

Un alt punct aflat pe ordinea de zi a fost taxa de parcare din zona Pieţei Agroalimentare din Moldova Nouă, care a fost desfiinţată. Motivele au fost numărul redus al maşinilor din acea zonă, cheltuielile mari cu personalul în raport cu veniturile obţinute, dar şi reducerile de personal impuse de guvern. Desfiinţarea acestei taxe a fost votată de toţi cei prezenţi la şedinţă.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Niciun absolvent n-a bătut palma angajării
REȘIȚA - Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de [...] mai multe »
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou