Reactualizat la:

Elevii iubesc stiinta, literatura si teatrul

Elevii iubesc stiinta, literatura si teatrul
REŞIŢA – În penultima zi din cadrul săptămânii dedicate Liceului Teoretic „Traian Lalescu“ din municipiul nostru, în amfiteatrul unităţii de învăţământ s-au desfăşurat trei acţiuni, evenimente, care au combinat interesul pentru ştiinţă, literatură şi teatru.

Mai întâi, au fost deschise lucrările celei de-a II-a ediţii a sesiunii de comunicări ştiinţifice ale elevilor „Nevoia de cunoaştere între ştiinţă şi literatură“. Lucrările elevilor, primite prin poştă electronică urmează să fie jurizate marţi, 31 mai 2011.

De asemenea, a fost prezentat numărul 14 al revistei „Amalgam“, revistă a elevilor din LTL, aflată în al VIII-lea an de existenţă. Colectivul de redacţie este compus din elevele Oana Şandru, din clasa a XII-a D, Andrada Gaiţă – XI D şi Anca Ivan, din clasa a X-a D. După cum ne-a informat coordonatorul proiectelor, prof. Elena Ivan, în final, cinci dintre membrii trupei de teatru în limba română, „Ridendo“, au jucat o adaptare după actul al II-lea al piesei „Aşteptându-l pe Godot“ de Samuel Beckett, piesă cu care au câştigat premiul al II-lea la Festivalul „Am-fi-teatru“.

Lavinia Predescu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou