Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Un gest umanitar, făcut de oameni de suflet din localitatea Würzburg – Germania, a fost extrem de binevenit pentru două din secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, respectiv Ortopedie şi Chirurgie.

Este vorba de o donaţie din partea unor prieteni, constând în instrumentar medical necesar pentru tratamentul și îngrijirea pacienților, după cum am fost informaţi printr-un comunicat de presă.

În cea mai mare parte, donația se adresează Secției de Ortopedie, aceasta constând în truse de sterilizare, materiale de osteosinteză – tije, plăci, șuruburi – precum și alte materiale și echipamente sanitare, reprezentând manșete pneumatice, pense de diverse mărimi, negatoscoape, tăvițe renale etc. De asemenea, se mai arată în comunicat, în cadrul aceluiași transport, s-au mai primit un ecograf și un sterilizator.

JCS-A.G.