Reactualizat la:

Elevii de la Liceul „Max Ausnit“, sponsorizaţi cu câte 1800 de euro/an

Elevii de la Liceul „Max Ausnit“, sponsorizaţi cu câte 1800 de euro/an
ADVERTORIAL. O firmă privată din domeniul aviaţiei, ce a vrut să îşi păstreze anonimatul, sponsorizează 10 elevi din cadrul liceului!

10 dintre elevii liceului, unic în Vestul ţării, sunt privilegiaţi. Şi asta pentru că o firmă din domeniul aviaţiei a ales să sponsorizeze 10 elevi cu suma de 18.000 de euro/an, adică 1800 de euro pentru fiecare copil. La ora actuală, instituţia de învăţământ are 7 elevi în clasa a X-a şi deja 8 sunt înscrişi în clasa a IX-a. Înscrierile continuă.

„Avem elevi din Vestul ţării, dar şi unul din Suceava. Înscrierile continuă, aşa că toţi cei care vor ca odraslele lor să aibă o meserie bine plătită în viaţă să îi îndrume spre noi. În primul an, elevii vor plăti o taxă, însă începând din anul doi, în funcţie de rezultate, nu vor mai plăti. Dacă sunt competenţi şi le place ceea ce fac vor fi adoptaţi de sponsori precum Romaero, Boeing şi Lockheed Martin. Aţi văzut că prima firmă care îi sponsorizează a apărut deja“, ne-a spus administratorul SC Aeroportul din Caransebeş, Gabriel Olariu.

Liceul Tehnologic „Max Ausnit” funcționează în condiții perfect legale. „Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi-a manifestat intenţia de a ne sprijini demersurile, iar după vizita efectuată domnii inspectori au fost mulţumiţi de baza materială ce o avem“, ne-a mai declarat Gabriel Olariu.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Anunturi, advertorial
Halloween Party la Unicorn-Farmec
ADVERTORIAL. Toţi cărăşenii care doriţi să vă distraţi de Halloween, sunteţi aşteptaţi la o petrecere pe [...] mai multe »
ANUNȚ PUBLIC
ADVERTORIAL. Municipiul Reșița, cu sediul în localitatea Reșița, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1A, titular al [...] mai multe »
ANUNȚ PUBLIC
ADVERTORIAL. Municipiul Reşiţa, cu sediul în localitatea Reşiţa, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 1A, titular al [...] mai multe »
Iohannis şi-a lansat candidatura în Vestul ţării!
ADVERTORIAL. Klaus Iohannis şi-a lansat, duminică, la Timișoara, candidatura la alegerile prezidențiale. Ca să îi [...] mai multe »
Fii fresh: azi, mâine, mereu! Cu HIFU
ADVERTORIAL. Este cel mai nou aparat de rejuvenare facială, ce acţionează la diferite adâncimi ale pielii, în trei [...] mai multe »
Preşedintele Klaus Iohannis se întâlnește, duminică, la Timişoara, cu peste 4.000 de liberali
ADVERTORIAL. Preşedintele Klaus Iohannis se va afla la Timişoara duminică, 13 octombrie, pentru a se întâlni cu [...] mai multe »
ANUNȚ
ADVERTORIAL. Ministerul Finanţelor Publice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală [...] mai multe »
ANUNȚ
ADVERTORIAL. Ministerul Finanţelor Publice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală [...] mai multe »
O nouă cursă aeriană de pe Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia“
ADVERTORIAL. Din această toamnă, la mai puțin de trei ore de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ ai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou