REŞIŢA – Liceenii de la „Diaconovici Tietz“ învaţă de pe băncile şcolii cum să devină manageri de top sau cum să-şi dezvolte propria afacere.
Din luna mai, în cadrul Liceului Teoretic „Diaconovici-Tietz“ din municipiu se desfăşoară proiectul „Top Mangement – Firme de exerciţiu pentru accesul elevilor la poziţii de top management, cercetare şi inovare în viaţa pofesională“, prin care elevii cu rezultate bune şi foarte bune, din regiunile Vest şi Nord-Vest, învaţă cum să se integreze pe piaţa muncii în poziţii manageriale de top ori în cercetare şi inovare, participând astfel activ la dezvoltarea societăţii. Toate aceste deprinderi şi cunoştinţe le sunt dezvoltate elevilor de către dascălii lor, în cadrul unor firme de exerciţiu. Practic, aceste firme de exerciţiu nu sunt altceva decât societăţi virtuale, gândite de elevi împreună cu coordonatorii proiectului, profesorii Ştefania Chirculescu, Florica Molnar şi Cristian Bălean, prin care liceenii sunt învăţaţi să aibă un comportament întreprinzător, bazat pe concurenţă, risc şi iniţiativă privată.
De curând, două din cele cinci firme de exerciţiu create la nivelul Liceului Teoretic „Diaconovici-Tietz“, în care au fost implicaţi zece elevi, au câştigat premiul de excelenţă în cadrul competiţiei Planurilor de Afaceri. Ambele firme de exerciţiu au fost coordonate de prof. Ştefania Chirculescu. Premiul a adus fiecărui elev câte 2.000 de lei, iar doi liceeni vor pleca, în luna noiembrie, într-o vizită de studiu în Regatul Unit.
„Sunt foarte bucuroasă că liceul în care studiez este implicat în diverse proiecte. De asemenea, sunt mândră pentru că am fost selectată şi implicată în acest proiect. Pe lângă multe lucruri noi pe care le-am învăţat, am cunoscut oameni deosebiţi, profesori bine pregătiţi şi colegi din alte oraşe cu care am rămas prieteni. Sunt sigură că a fost un schimb de experienţă plăcut pentru toţi participanţii“, ne-a declarat Raluca Bote, elevă în clasa a XB.
Proiectul se desfăşoară până în luna decembrie, iar următoarea competiţie a liceenilor „antreprenori“ va avea loc în noiembrie.