REŞIŢA – Asociaţia Tineretul ONU din România – Filiala Banat, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Traian Vuia“, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi Interact Club Reşiţa, organizează, în perioada 4-5 aprilie, conferinţa Reşiţa High School Model United Nations 2013.
Evenimentul constă în simularea unei conferinţe a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în care participanţii joacă rolul de delegaţi ai statelor. Tema centrală a discuţiilor este „Eliminarea discriminării şi a violenţei împotriva femeii“.
Pe parcursul celor două zile, participanţii vor discuta, vor dezbate, vor negocia, vor ţine discursuri în baza temei menţionte şi vor încerca să vină cu o soluţie pentru a rezolva această problemă, întreaga activitate desfăşurându-se în limba engleză. La acest proiect participă 30 de elevi de liceu din judeţ, dintre care 10 din municipiul Reşiţa şi 20 din celelalte oraşe. Ceremonia de deschidere a avut loc joi, 4 aprilie, conferinţa fiind găzduită de către Liceul Teoretic Traian Vuia.
Reşiţa High School Model United Nations este un proiect al Asociaţiei Tineretul ONU din România – Filiala Banat, care face parte dintr-un proiect mai larg al Asociaţiei, denumit „MiniMUNs: Think Globally, Act Locally“. Elevii au fost încântaţi de această acţiune şi consideră că egalitatea între femei şi bărbaţi este una dintre valorile fundamentale ale societăţii. „Fac parte din delegaţia Austriei şi este prima oară pentru mine când particip la o astfel de conferinţă. Discriminarea femeilor şi lupta pentru drepturile acestora este scopul pentru care luptăm“, ne-a declarat Cristian Buiţă, elev la Liceul Teoretic Traian Vuia Reşiţa.
Lavinia Predescu