REȘIȚA – Elevii lui Leontin Doană au obținut sâmbătă, 18 martie, doar un rezultat de egalitate, scor 0-0, în meciul din deplasare cu Performanța Ighiu, din etapa a XVI-a a Ligii a III-a, Seria a IV-a. Cu acest egal, CSM Reșița rămâne pe locul secund la doar două puncte în spatele formației Național Sebiș, care a remizat de asemenea în această etapă.
Suspendat pentru acest joc, căpitanul Laurențiu Breșneni de la Reșița a acuzat probleme medicale încă de la partida cu Național Sebiș, dar din spusele lui Leontin Doană, jucătorul se simte bine și va putea intra etapa următoare. Următorul joc al Școlarului va fi pe data de 25 martie, pe teren propriu când va întâlni echipa CSM Lugoj.
„A fost un joc de angajament, pe un teren foarte greu, împotriva unei echipei incomode. Consider că acest rezultat de egalitate ne ajută, deoarece am rămas la două puncte în spatele formației Național Sebiș. Am venit aici să obținem toate cele trei puncte, dar suntem mulțumiți și cu acest punct. După părerea mea, multe echipe nu vor câștiga la Ighiu, pentru că terenul arată foarte rău, iar Performanța este o echipă masivă și incomodă. Pe acest gazon se poate juca numai pe mingi lungi, iar noi avem în componență jucători mai mult tehnici decât puternici. Ne bucurăm că Laurențiu Breșneni este apt de joc, el a fost suspendat pentru acest joc, dar a acuzat ceva probleme medicale la partida cu Național Sebiș de acasă. Și-a revenit și de câteva zile face antrenamente împreună cu echipa”, a declarat antrenorul Leontin Doană.
CSM Reșița: Zimmermann, Săndescu, Banac, Opriș, Liuba, Szijj, Poiană, Costescu, Muselin, Keita și Himcinschi.