Reactualizat la:

Eficienţă maximă la Registrul Auto

Eficienţă maximă la Registrul Auto
REŞIŢA – Atât încasările cât şi numărul maşinilor înscrise au crescut în ultimul trimestru.

 (1 comentariu)

Rectifica

După ce au scăzut puternic, iniţial datorită taxei de primă înmatriculare, apoi şi din cauza crizei economice, înscrierile autoturismelor la Registrul Auto Român au început să crească. Foarte probabil viteza cu care trăim în acest al treilea mileniu îi determină pe cărăşeni să apeleze la un autoturism, indiferent de taxe sau de criză.

„În comparaţie cu trimestrul trecut, în ultimele trei luni putem vorbi de o creştere a cererilor de înmatriculare, de la 30 de maşini pe zi la peste 50 de autoturisme care trec zilnic pragul Registrului Auto Român din Reşiţa“, ne-a spus Viorel Blajovan, directorul instituţiei. Analizând cifrele, putem spune că înscrierile aproape că s-au dublat, asta în condiţiile în care nici taxa de primă înmatriculare n-a scăzut, nici salariile cărăşenilor n-au crescut spectaculos.

„Este adevărat că mai apelează la serviciile noastre şi cetăţeni din oraşe ale judeţelor vecine, cum e Lugojul sau Gătaia, asta pentru că s-au obişnuit cu noi şi vor să evite cozile de la alte sedii“, completeză Blajovan.

„Tocmai am revenit din Germania, unde am fost să îmi caut o maşină. Am o Mazda, dar e foarte veche şi mă costă mult reparaţiile, aşa că intenţionez să îmi aduc una mai nouă“, spune Augustin Radu. Cu toate acestea, se pare că bănăţenii preferă totuşi maşini moderne, de fabricaţie recentă.

„În special cei care se prezintă la noi pentru înmatriculare vor să înscrie maşini bune, euro 3 şi 4 cu precădere“, susţine şi Blajovan.

Cristian Franţ
cristian.frant@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou