Reactualizat la:

Efectele nocive ale dopajului în sport

Efectele nocive ale dopajului în sport
REŞIŢA – Mihai Petreanu, coordonatorul Secţiei de Culturism a C.S.M.R., face câteva precizări.

Rectifica

Întrucât prof. Mihai Petreanu, pe lângă faptul că a revenit în activitatea de performanţă la vârsta de 47 de ani, şi mai ales că are studii internaţionale de preparator fizic, l-am rugat să ne vorbească despre efectele nocive ale dopajului în sport. Pentru că, dincolo de suspendări, sportivii au de suferit, mai ales atunci când renunţă la performanţă.

„Într-adevăr, sănătatea trebuie să rămână pe primul plan, ne-a precizat Mihai Petreanu. Cel mai grav este faptul că unii ştiu de repercursiunile folosirii steroizilor anabolinzanţi, iar alţii nu sunt documentaţi. Pe dinafară corpul este frumos, mă refer aici la cei care doresc să-şi dezvolte masa musculară şi la practicanţii de culturism. Cunoscutul practicant de arte marţiale Bruce Lee spunea: „Să nu încercăm să folosim nimic artificial, pentru a arăta ceva natural“.

Primele simptome apar la unii, imediat, prin erupţii cutanate, coşuri, iar ficatul va fi cel mai afectat. Referitor strict la culturiştii de performanţă, prof. Petreanu a insistat pe faptul că s-au făcut o serie de speculaţii, inclusiv în ceea ce îi priveşte pe elevii săi, foşti şi actuali: „Toţi medaliaţii la competiţiile oficiale sunt chemaţi la controlul doping. Sunt situaţii când se iau sportivi şi aleatoriu, dintre cei înscrişi în concurs. Menţionez că niciunul dintre foştii sau actualii mei sportivi nu au folosit şi nu folosesc substanţe interzise, steroizi anabolizanţi“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
A doua victorie consecutiva
REȘIȚA - CSU Reșița – KSE Târgu Secuiesc 36-19 (18-6), în Divizia A de handbal feminin, Seria B. Handbalistele [...] mai multe »
Roco Sandu: Aveam mare nevoie de aceasta victorie
REȘIȚA - După victoria cu 2-0 în fața echipei Gloria Lunca Teuz Cermei, antrenorul rosso-nerilor, Roco Sandu, a [...] mai multe »
Victorie fara gol primit pentru CSM Scolar
REȘIȚA – Rosso-nerii au învins pe Gloria Lunca Teuz Cermei cu scorul de 2-0, în etapa a V-a a Ligii a III-a la [...] mai multe »
Caransebesul smulge 3 puncte la Oravita
ORAVIȚA - CS Oraviţa – ACS Viitorul 1913 Caransebeş 2-6 (0-2), în etapa cu numărul 4 a Ligii a IV-a, [...] mai multe »
CSM Scolar nu-si mai permite pasi gresiti
REȘIȚA - Rosso-nerii vor disputa sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 17, pe teren propriu, partida cu Gloria Lunca [...] mai multe »
In stil de mare campioana. Alina Vuc, aur la Mondialul Militar de lupte!
REȘIȚA - Luptătoarea Alina Vuc și-a apărat cu succes titlul cucerit anul trecut la Campionatul Mondial Militar de [...] mai multe »
Gugulanii, pe podium la Cupa Aradului
CARANSEBEȘ - Șapte medalii au cucerit judoka de la Energetica din Caransebeș zilele trecute la Cupa Aradului la judo, [...] mai multe »
Victorie mare pentru Muncitorul Resita
REȘIȚA - Muncitorul Reșița -  City’Us Târgu Mureș 7-4, în Liga I de futsal, prima victorie din acest campionat [...] mai multe »
Fotbal si bataie in Liga a IV-a
CARAȘ-SEVERIN - Incidente la meciul Agmonia Zăvoi – Voința Lupac. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou