REŞIŢA – Medici şi dascăli şi-au dat mâna pentru a-i învăţa pe elevi ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă.
Ce nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică, dar şi de ce este important ca elevii să nu chiulească de la orele de sport, sunt doar o parte din temele aduse, marţi, în discuţie, la Şcoala Gimnazială Nr. 7 din Reşiţa, acolo unde, în perioada 16 – 22 octombrie, se derulează proiectul „Săptămâna alimentaţiei sănătoase“.
La această întâlnire au participat dascăli, elevi din ciclul primar şi gimnazial, cadre medicale şi un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică. Despre piramida alimentară, şi despre factorii care ne pot îmbolnăvi atunci când igiena nu este făcută aşa cum trebuie a vorbit dr. Sorina Tobă, medic şcolar. Aceasta a tras şi un semnal de alarmă, mărturisind că, anual, numărul copiilor români supraponderali este în creştere.
„Este important ca părinţii să conştientizeze că aşa cum îşi cresc copiii de la vârste fragede, aşa îi vor avea şi pe parcursul adolescenţei lor. De aceea, este bine ca din alimentaţia acestora să nu lipsească fructele şi legumele proaspete, carnea slabă şi lactatele. Dulciurile ar putea fi făcute în casă, de mame, devenind astfel o alternativă mult mai sănătoasă decât cea pe care o găsim în magazine“, a explicat dr. Sorina Tobă. La rândul ei, medicul stomatolog Marinela Boşcu le-a explicat boboceilor din clasa a I-a A cum să îşi perieze corect dinţii, şi de ce este important să facă acest lucru după fiecare masă.
Şi pentru că nu doar părinţii formează caractere, ci şi dascălii, profesorii de la Şcoala 7 au militat mereu pentru un trai sănătos. În ultimii ani, aici, s-au organizat seminarii şi simpozioane pe această temă, iar la orele de educaţie tehnologică elevii au învăţat ce înseamnă hrana sănătoasă. De remarcat şi faptul că, dintr-un total de 700 de copii, doar şase au scutire medicală de la orele de educaţie fizică. Un lucru îmbucurător, după cum declara prof. Cristiana Schmaler, directorul unităţii de învăţământ, în condițiile în care liceenii absentează în masă de la orele de sport. „Nu doar alimentaţia este importantă, ci şi mişcarea, iar acest lucru trebuie înţeles şi de părinţi, căci, de multe ori, ei cer scutire medicală pentru copiii lor, fără ca aceştia să aibă probleme de sănătate“, a precizat Cristiana Schmaler.
Activităţile din cadrul proiectului „Săptămâna alimentaţiei sănătoase“, coordonat de profesoarele Florentina Puşu, Cristina Ardeleanu, Cristiana Schmaler şi Ileana Pomoja, continuă pe parcursul întregii săptămâni cu alţi invitaţi.
Roxana Bălan Nafiru