REŞIŢA – Peste 4.300 de români au semnat o petiţie legată de rolul microhidrocentralelor.
Iniţiativa a fost luată la nivelul WWF (World Wildlife Foundation), un ONG internaţional, pentru ca autorităţile de mediu să „acţioneze de urgenţă pentru a opri distrugerea râurilor Bistra Mărului, Sucu și Olteana din Munții Țarcu“.
Petiţia susţine că, în data de 29 mai 2014, Agenția pentru Protecția Mediului Caraş-Severin a publicat proiectele acordurilor de mediu ce urmează a fi emise pentru realizarea unor microhidrocentrale pe râurile amintite, deși mai multe organizații pentru protecția mediului din România au solicitat respingerea proiectelor. WWF susţine că râurile respective fac parte din aria naturală protejată de interes comunitar situl Natura 2000 Munții Țarcu, desemnată pentru protecția unor specii și habitate vulnerabile.
„Principala problemă este aceea că la noi în ţară, legea, aşa cum e ea – nu foarte performantă – nu se pune în aplicare. Nu trebuie să ne gândim doar la economie, investiţii şi profit, ci şi la ecologie”, ne-a declarat Raluca Crîsta, reprezentantul WWF în Caraş-Severin. WWF susţine şi că Administrația sitului Natura 2000 Munții Țarcu a emis avizul negativ, deoarece pune in pericol starea de conservare a speciilor protejate. „Deși utilizarea energiei produsă de microhidrocentrale este promovată drept o sursa de energie «verde», astfel de infrastructuri produc efecte negative majore asupra ecosistemelor râurilor, în condițiile în care cursurile de apă cu stare ecologică bună și luncile inundabile au devenit din ce în ce mai rare în România”, se mai specifică în petiţie.
Flavius Rotariu