Astăzi, Jurnal CS aniversează ediţia cu numărul 7.000. Această performanţă aparţine tuturor redactorilor-şefi, ziariştilor şi angajaţilor care au slujit de-a lungul anilor paginile celui mai important cotidian al acestui judeţ. Noi, cei care cu drag scriem azi despre această ediţie aniversară, le mulţumim tuturor înaintaşilor noştri, dar şi dumneavoastră, cititorilor noştri!
„Fiecare dintre aceste 7.000 de numere poartă o poveste şi sunt mândră de faptul că am jucat un rol în peste 2.000 dintre ele. Însă, dincolo de această ediţie aniversară, sunt încercări şi reuşite, cuvinte şi tăceri. Pentru mine, Jurnalul de astăzi este o împlinire nu doar profesională, ci mai ales sufletească. A fost şi rămâne o provocare permanentă, pentru că întotdeauna am vrut ca Jurnal de Caraş-Severin să existe, să fie un reper jurnalistic, o uşă deschisă pentru oameni. Cred în frumuseţea şi puterea cuvântului scris, cred în Jurnal de Caraş-Severin, cred în ediţia cu numărul 10.000. Şi, mai ales, cred că fără toţi cei care ne citesc, ne critică sau ne laudă, nu am fi ajuns aici. Vă mulţumesc tuturor!“
Nina Curiţa, redactor-şef
„De câţiva ani, Nina Curiţa şi echipa sa publică Jurnal de Caraş-Severin într-un mod nu doar foarte reuşit, ci şi în întregime independent. În condiţii economice foarte grele, echipa face tot posibilul să menţină ziarul în viaţă şi să ofere ştirile locale atât de necesare comunităţii. Le doresc ca, în anii ce vor veni, pe lângă o revenire a economiei, să aibă parte de sprijinul cititorilor, al companiilor şi al publicului, pentru a-şi putea îndeplini datoria de a oferi informaţii complete şi independente. Felicitări!“
Josef Kogler, CEO Russmedia CEE GbmH Ungaria, România şi Ucraina
„Anii au trecut și trec. Uneori mult prea repede, alteori prea încet. Iar timpul îi măsoară, îi judecă. Din fericire pentru cei care îl și scriu cu pasiune, asumându-și riscuri inevitabile, satisfacțiile interioare sunt imense, de nemăsurat. Șansa aceasta m-a cucerit tot mai mult, în timp. Și-a pus amprenta asupra anilor ce au trecut, pecetluiți într-un sensibil jurnal de zi cu zi. Așa cum, sunt convins, s-a întâmplat, de-alungul timpului, și cu ceilalți membri ai familiei scrisului, pătrunși de pasiune, fidelitate și, nu în ultimul rând, de mare caracter. Completate de tinerețe, puritate, unitate, modestie. Factori care, în opinia mea, confirmă secretul longevității Jurnalului de Caraș-Severin. O adevărată emblemă a județului Caraș-Severin, continuatorul Flamurei Roșii, Flamurei, Flamurei Libere și al cotidianului de ieri, Timpul. Care astăzi, 11 iulie 2014, a ajuns la cota 7.000, traversând vremuri, de multe ori delicate, dar fără forța de a-i clinti libertatea în exprimare! Tocmai de aceea, Jurnal CS, născut pentru a fi în slujba cititorului, a cetățeanului în general, face parte din viața noastră, are un loc bine definit în sufletul meu, și sunt mândru de acest imens privilegiu. Pe mâine…“
Marius Moraru, redactor
„Într-o perioadă în care presa românească scrisă gâfâie, la fel ca locomotivele cu abur fabricate la Reşiţa când urcau dealul Balotei, Jurnal de Caraş-Severin reuşeşte performanţa de a fi zi de zi alături de cititorii săi fideli. Iar acest lucru nu este deloc întâmplător. Profesionalismul şi tinereţea colegilor mei, dar şi politica managerială şi editorială, au făcut posibil ca astăzi să aniversăm ediţia cu numărul 7.000. Să ne vedem cu bine când vom sărbători şi numărul 10.000 al Jurnalului nostru drag, asigurându-vă că nu vă vom dezamăgi aşteptările şi încrederea pe care le-am câştigat cu trudă în toţi aceşti ani.“
Roxana Bălan Nafiru, redactor
„Pentru mine, Jurnal CS este o experienţă frumoasă. Lucrez cu oameni competenţi, care în fiecare zi ştiu ce au de făcut. Iar faptul că noi în fiecare zi ştim că trebuie să mulţumim cititorii, că greşelile trebuie să fie cât mai puţine sau deloc, mă ambiţionează să fiu mai bun, mă determină să am încredere în mine, în oameni, în Jurnal CS.“
Victor Ioan, fotoreporter
„Am moştenit o genă a răzvrătirii care se activează la fiecare nedreptate la care asist. Şi ea, dar şi prietenia deopotrivă, m-au ajutat să mă alătur celei mai eterogene echipe care a reuşit să dea naştere, de 7.000 de ediţii, celui mai bun ziar judeţean. Nu suntem noi cei care am pus prima cărămidă, însă am consolidat, zi de zi, o fundaţie şi am scris o pagină în istorie. Nu pot decât să le mulţumesc şi să le arăt preţuire atât colegilor, cât şi colaboratorilor care mi-au deschis uşa mereu, pentru fiecare ziar de mâine.“
Antoniu Mocanu, redactor
„7.000 de ediţii, 7.000 de zile pline de informaţii şi profesionalism. Deşi fac parte din această echipă doar de cinci ani, sunt mândră că aici am reuşit să mă formez ca jurnalist şi să am ocazia să informez prompt şi corect cititorii. Jurnal de Caraş-Severin simbolizează tradiţie, obiectivitate, profesionalism şi interes pentru cititori. Pentru mine, Jurnal de Caraş-Severin nu conţine pagini de litere şi cuvinte care odată citite îşi pierd rostul şi valoarea. Această publicaţie conţine pagini de istorie şi evenimente importante din trecutul şi prezentul judeţului Caraş-Severin şi al Banatului Montan. Şi, cu siguranţă, va reprezenta şi viitorul acestei regiuni. La mulţi ani, Jurnal de Caraş-Severin!“
Lavinia Predescu, redactor
„Mi s-a cerut să-mi concentrez în câteva rânduri, aici, în faţa dumneavoastră, gânduri, idei, fragmente de viaţă sau ceva care să mă apropie de cititori. Deşi o fac în fiecare zi, prin articolele cu care mă prezint la datorie, acum îmi este foarte dificil. Nu ştiu ce să scriu, nu ştiu cum să îmi deschid sufletul altfel decât o fac în pagini prin evenimentele pe care vi le aduc în faţa ochilor. Puneţi-vă în locul meu, aşa cum mă pun eu în al dumneavoastră. Aveţi câteva rânduri şi o carieră sau o viaţă să o concentraţi… Am intrat în acest rol acum patru ani la Jurnal de Caraş-Severin. Când scriu mă simt acasă şi când sunt citit mi-am atins ţelul. Ăsta sunt, al dvs.,
Flavius Rotariu, redactor
„Sunt omul care aranjează cuvintele şi imaginile încât să vă placă. Un ziar bun este şi un ziar frumos, iar acest lucru se datorează design-ului. În spatele fiecărei pagini sunt colegii mei, alături de care am ajuns la această ediţie aniversară, şi fiecare pagină prelucrată de mine este o amintire plăcută. Şi în viitoarele ediţii ale JCS ţie, cititorule, îţi promit că vei găsi un design de calitate!“
Zoltan Haizer, layout designer
„Fac parte din colectivul unui ziar care a atins performanţa a 7.000 de ediţii. Şi asta nu este puţin. O astfel de aniversare se bazează pe efort şi ambiţie, lucruri de la care nu m-am dat nicio clipă deoparte, iar acesta este motivul pentru care cred că la această realizare am contribuit şi eu. Provocările din fiecare zi mă fac să merg, alături de colegii mei, şi mai departe. Vă mulţumim că ne-aţi fost alături în drumul atingerii celor 7.000 de ediţii, vă mulţumim pentru drumurile ce vor urma.“
Nicoleta Bologea, Publicitate
„Menţinerea unei relaţii bune la locul de muncă îţi permite să dai tot ce e mai bun în relaţiile cu cei din jur. Mă simt mândră că fac parte din această echipă tânără, frumoasă și ambiţioasă! Fără echipa potrivită nu ai cum să reuşeşti. La cât mai multe ediţii! La mulţi ani, Jurnal de Caraş -Severin!“
Steliana Blaj, asistent manager
„Lucrez la ziar din 1990, la compartimentul Distribuţie. Îmi place foarte mult ceea ce fac, sunt într-o zilnică mişcare continuă care mă pune în contact cu diferiţi oameni. Jurnal CS este a doua familie a mea, este locul unde mă simt cel mai bine şi locul de muncă pe care nu l-aş părăsi niciodată. La mulţi ani, Jurnal CS.“
Ion Ciciu, Distribuţie
„În urmă cu ceva timp mi s-a ivit ocazia de a lucra la ziar, într-un colectiv tânăr şi competent. În fiecare zi am satisfacţia că cititorii noştri primesc informaţii reale şi în timp util, la realizarea cărora participă o echipă de profesionişti din care mă simt bine că fac parte. Mulţumesc tuturor celor care ne sunt alături.“
Hildegard Lembac, Distribuţie