REȘIȚA – Palatele Copiilor din Reșița și Brăila au organizat pe circuitul Speed Park din Bacău, în perioada 14-16 septembrie, Cupa „Brăilei”, etapa numărul cinci a Concursului Național de karting școlar.
„Am avut o etapă plină și din punctul nostru de vedere, una reușită. Etapa s-a desfășurat pe pista de karting din Bacău și am avut o participare numeroasă la această ediție. Peste 100 de piloți profesioniști, dar și școlari s-au luptat pentru primele locuri. Dintre sportivii de la Reșița, la clasa cea mai mică, copii până în 7 ani, David Staicu a obținut mențiune. La umătoarea clasă, piloți până în 9 ani, Mihnea Popescu a primit și el mențiune. La o motorizare puțin mai mare, Daria Țunea a fost recompensată și ea cu mențiune, iar Alex Gherghinescu a fost primul și va lupta până în ultima etapă pentru titlul de campion național. La clasa mini, Roberta Bodac a obținut locul I, iar colegul ei Cristian Pârvănescu s-a clasat pe locul al III-lea. La umătoarea clasă, fratele Robertei, Fabian Bodac a obținut locul III, iar pilotul Aren Duma mențiune. Andrada Neacșu a reușit să urce pe podium, obținând locul III la etapa finală, iar la cadeți, italianul Luigi s-a clasat primul. De asemenea, Mihai Simed a fost al III-lea la cadeți. La final, copiii din Reșița s-au clasat pe locul III și consider că este un loc meritat. Suntem în grafic, iar rezultatele obținute sunt mulțumitoare. Pe primul loc s-a clasat echipa de la Palatul Copiilor din Brăila și se pare că în acest an va deveni și campioană națională”, ne-a declarat Sorin Savu, cel care îi pregătește pe cei mici la Palatul Copiilor Reșița.