Reactualizat la:

Echipa Coda Vinci Resita, prima campioana la futsal

Echipa Coda Vinci Resita, prima campioana la futsal
REŞIŢA – Un număr de 41 de echipe s-au înscris la ediția pilot a Campionatului Județean de Futsal.

Rectifica

Competitoarele au activat pentru început, în perioada 15 mai – 3 iulie, în șapte grupe formate pe criterii geografice: zona Caransebeş (cu două serii), zona Reşiţa-Bocşa, zona Oţelu-Roşu, zona Oraviţa-Anina, zona Bozovici, zona Moldova Nouă. Turneul final a fost programat la Sala Polivalentă din Reșița, pe două paliere, unul sistem campionat și unul sistem Cupa României. În turneul final al campionatului au intrat câștigătoarele celor șapte zone, iar pentru al optulea loc s-a disputat un baraj, în dublă manșă, între ocupantele pozițiilor secunde în cele două serii din Zona Caransebeș, câștigat de Rapid Buchin. Calificate în turneul final al campionatului au fost AS Lala Moceriș, AS Oravița, AS Viitorul Armeniș, AS Coda Vinci (repartizate în Grupa A), respectiv AS Rapid Buchin, AS Chic Cafe Moldova Nouă, AS Forza Metalul Oțelu Roșu, AS Viitorul Caransebeș (în Grupa B).

În urma meciurilor din grupe, în semifinale s-au întâlnit: Coda Vinci – Chic Cafe Moldova Nouă 3-2, Viitorul Caransebeș – AS Oravița 1-4. Chic Cafe Moldova Nouă a ocupat locul al treilea, după 4-2 cu Viitorul Caransebeș în finala mică, iar competiția a fost câștigată de Coda Vinci Reșița, care a dispus în finală de AS Oravița, cu 7-1. Iată lotul campioanei, conduse de pe margine de Robert Lupu: Alin Găină, Răzvan Mezin, Andrei Vaştag, Leontin Doană, Marius Boltaşu, Răzvan Costachi, Boşco Vişatovici, Laszlo Vaştag. Au fost acordate și două premii speciale: cel mai bun portar – Alin Găină (Coda Vinci); cel mai tehnic jucător – Cosmin Negoescu (Viitorul Caransebeş).

Cupa a revenit echipei Muncitorul Reșița (antrenor Adrian Cârjan), care a învins echipa Poliția Oravița cu 11-1, în finala mare. Finala mică a revenit inimoasei echipe Leii Zlatița, după 9-3 cu Speranța Almăj Bozovici. Au jucat pentru Muncitorul: Alexandru Sturzu, Casian Doană, Mihai Velescu, Flavius Fedor, Cristian Fara, Andrei Beică, Alin Pitaru, Denis Mihuţescu, Alin Bobină, Denis Voin. Premiile speciale au ajuns la Vlad Radu (Zlatița) – cel mai bun portar și la Casian Doană (Muncitorul) – cel mai tehnic jucător.

La finalul întrecerilor, Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin a acordat cupe, diplome, medalii și mingi, festivitatea fiind oficiată de Viorel Lolea, președintele forului fotbalistic județean. Partidele au fost arbitrate de Adrian Baghiu, Dorin Șelep, Dorian Micloșină, Vlad Cureteu și Adrian Enășescu.

Marian Cărăvan



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița, după puncte la Daco-Getica
REȘIȚA - În etapa a IV-a a Ligii 2, CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 24 august, în deplasare, de la ora 11:00, [...] mai multe »
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou