Reactualizat la:

E vremea colindelor!

E vremea colindelor!
REŞIŢA – Marţi, Tribunalul Caraş a primit, lângă bradul împodobit, colindători de la Complexul de servicii sociale „Speranţa” din Reşiţa şi de la Liceul Teoretic Traian Lalescu.

Un grup de douăzeci de copii de la centrul „Speranţa” au susţinut, însoţiţi de dascălii lor, Valentin Mureşan, Cornelia Floare şi dirijaţi de Daciana Bilan, un impresionant concert de colinde.

Concertul, cu un repertoriu format din frumoasele colinde româneşti dar şi din piese internaţionale, a fost numai avanpremiera la serbarea organizată la sediul centrului, serbare care va avea loc la 20.12.2007, orele 11,00 şi la care am fost invitaţi cu toţii.

Corul „Ison” format din elevi ai Liceului Traian Lalescu, dirijat de Carina Dumitru şi coordonat de prof. Nicolae Chiosa au adus în sufletele tuturor bucuria naşterii Domnului interpretând profesionist vechi colinde româneşti.

Toţi copiii au primit daruri, prin grija întregului colectiv al Tribunalului Caraş- Severin, şi au fost invitaţi să viziteze instituţia şi cu alte ocazii.

Este pentru al doilea an consecutiv când primim, cu drag, colindătorii, şi conducerea Tribunalului şi-a propus ca aceste concerte să devină o frumoasă tradiţie în preajma Crăciunului.

Nina Curiţa

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primăriile din judeţ primesc bani de la Guvern
CARAŞ-SEVERIN - Pe ultima sută de metri a Guvernului Dăncilă, Ministerul Finanţelor alocă sume importante [...] mai multe »
Se închid străzile Petru Maior şi Cireşului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană anunţă închiderea circulaţiei pe strada Petru Maior, în perioada 16 [...] mai multe »
Cican schimbă șefii de secție! Chirurgul Borcean, printre cei înlocuiți!
CARANSEBEȘ - Nici nu s-a instalat bine în funcția de manager că Adrian Cican a și luat primele măsuri de [...] mai multe »
Bazinul de înot din Govândari va avea SPA
REŞIŢA - Un proiect îndrăzneţ, am zice noi, pe care municipalitatea reşiţeană intenţionează de mult timp să-l [...] mai multe »
Lusi îşi donează indemnizaţia de consilier
CARAŞ-SEVERIN - Validarea mandatului de consilier judeţean a Luisianei Stoicu a fost primul proiect de pe ordinea de [...] mai multe »
Actorul Dan Mirea a făcut din stradă scenă de protest!
REŞIŢA - Gestul său vine pe fondul neînţelegerilor cu managerul Florin Gabriel Ionescu, care au culminat cu [...] mai multe »
Vela clarifică lucrurile! Încă nu se ştiu noii miniştri!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PNL Caraş-Severin consideră că portofoliile din noul Guvern sunt prea devreme discutate, iar [...] mai multe »
Plouă cu sute de mii de euro la Slatina-Timiş
SLATINA-TIMIŞ - Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiş, ne-a vorbit despre cele cinci proiecte cu fonduri [...] mai multe »
La Spitalul Judeţean nu se cere mită, dar se primeşte!
REŞIŢA - N-au trecut nici două săptămâni de când s-au lipit afişe anti-mită în toate secţiile Spitalului [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou