REȘIȚA – Eu zic că încă nu suntem pierduţi! Şi spun asta pentru că încă mai văd oameni şi lucruri care îmi întăresc convingerea că mai avem o şansă a prezentului, dar şi una a viitorului.
Zilele trecute, colegii mei au publicat o ştire cu rezultatele obţinute de câţiva elevi din judeţ la un concurs de matematică. Spre surprinderea noastră, ştirea a bătut orice record în acea zi la citiri pe site, vizualizări pe facebook, like-uri. Mie personal, acest lucru mi-a dat o satisfacţie aparte. Uite că şi lucrurile bune sunt apreciate, uite că mai sunt elevi minunaţi, tineri care apreciază, părinţi care încurajează educaţia şi apreciază rezultatele, oameni care citesc o ştire ce nu evidenţiază nimic din politică sau alte realităţi triste din jur. Nu trebuie neapărat să fie ceva cu sex, violență sau inedit. Până la urmă, acest strop de normalitate chiar îmi place.
Vineri, mergeam spre centrul Reşiţei. Un grup de liceeni, cred că erau vreo zece, discutau despre Romeo Dunca cu ziarul Jurnal de Caraş-Severin în faţă. Pe prima pagină a ziarului de vineri era în fotoimpact chiar Dunca. „Băi, tipul ăsta face blocul ăla de lângă Lidl, e cel care are pârtia aia mişto de pe Muntele Mic. Măcar de ne-ar face şi Centrul civic“, spunea unul dintre ei. Văzându-i cu ziarul în mână, am intrat în discuţie cu ei, m-am prezentat şi le-am mulţumit că ne citesc într-o lume în care prea puţini mai citesc o carte sau un ziar. M-au liniştit că ei citesc şi CAON-ul de multe ori. Şi ei mi-au mulţumit că m-am oprit acolo, iar una dintre fete m-a întrebat: „De ce nu se face şi Centrul civic? Să îl facă tipul ăsta, Dunca“. Am zâmbit şi le-am spus că Reşiţa are primar cu idei multe, primărie care o să facă şi Centrul şi le-am arătat pe CAON câte se vor face în Reşiţa. E nevoie doar de o şansă dată promisiunilor primarului. „Cool, sperăm“, a fost un fel de concluzie a lor. Am stabilit că vinerea viitoare, după amiază, ne vom întâlni toţi la un local în centru şi vom discuta mai multe. Am fost bucuroasă.
Mi-a plăcut faza cu ziarul, discuţia. E normal, nu? Îmi păreau nişte tineri care nu trăiesc cu impresia că viaţa este un chin, aşa cum se întâmplă cu mulți din generaţia actuală. Ei sunt diferiţi, nici nu au cum să fie altfel. Trăiesc într-o lume egoistă, materialistă, grăbită, în care exemplele negative, în orice domeniu, sunt multe. Nu mai avem timp pentru o vorbă bună, pentru o plimbare, pentru o carte citită cu bucurie, pentru o îmbrățișare. Toți aleargă, vor să ajungă undeva, vor să fie ca alții. Iar cea mai mare greşeală a vremurilor de azi este că nu mai lăsăm viața să meargă de la sine, să fie totul frumos și natural. Iar cei din generaţia nouă sunt şi mai în viteză, o viteză care îi îndeamnă să traiască totul când sunt încă foarte fragili. Fetele îşi pierd frumusețea gingașă, naturală, sub straturi de farduri. Vor să fie mari dezgolindu-se prea devreme. Grăbesc lucrurile și rămân cu sufletul gol. Ei, adolescenţii, la 16 ani au necazuri, se simt neînţeleşi şi se pierd în alcool. Foarte mulţi în droguri. Greșesc grav, iar greşelile se repară greu.
Însă, dincolo de vremuri, există oameni şi oameni. Iar eu cred că sunt mulţi care încă mai gândesc normal şi echilibrat. Şi mai cred că viața ne oferă tot ce merităm la momentul potrivit cu condiția ca să o trăim corect, să acceptăm fiecare vârstă, cu bune și rele. Aşa e normal, aşa îmi place!