IABLANIŢA – Primarul comunei Iablaniţa, Petru Haţegan, speră să obţină banii necesari pentru modernizarea reţelei de alimentare cu apă, veche de peste două decenii.
Iniţial, edilul a depus un proiect la Administraţia Fondului pentru Mediu, însă cum finanţarea s-a lăsat aşteptată, Petru Haţegan s-a reorientat înspre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Adminsitraţiei Publice (MADR).
„Aşteptăm un răspuns din partea MADR în privinţa acestui proiect, şi trag nădejdea că răspunsul va fi în favoarea noastră. La Iablaniţa avem apă încă din anul 1986, dar pentru că reţeaua este veche, nu de puţine ori am avut probleme cu ea. De aceea, avem nevoie de o investiţie nouă, care sperăm să fie aprobată anul acesta, pentru a ne apuca de treabă din 2015“, ne-a declarat Petru Haţegan. Un alt proiect pe care primarul îl doreşte finanţat de Ministerul Dezvoltării este legat de branşarea gospodăriilor din Petnic şi Globu Craiovei la reţeaua de canalizare.
„Surse din cadrul ministerului mi-au spus că nu se alocă bani pentru astfel de proiecte. Eu am depus totuşi un proiect în acest sens, în speranţa că vom fi ajutaţi. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, sunt hotărât să încep branşările pentru localitatea Petnic în toamna aceasta. O astfel de lucrare costă aproximativ 400.000 de lei, iar eu urmează să primesc de la asociaţiile cărora le-am dat islazurile comunale în concesiune suma de 300.000 de lei. Aceşti bani mi-ar ajunge pentru a face branşarea la Petnic“, a mai adăugat Haţegan.