BREBU NOU – Pe timpul verii, localnicii din Brebu Nou şi Gărîna primesc apă cu porţia. Câteva ore pe zi, dimineaţa şi seara, deoarece capacitatea bazinelor pentru stocarea apei, vechi de trei decenii, nu mai corespunde dezvoltării comunei. Pentru rezolvarea acestei probleme este nevoie de o nouă reţea de apă, investiţie pe care, momentan, administraţia locală nu şi-o permite.
„Alimentarea cu apă în sezonul cald se face greu în ambele localităţi pentru că reţeaua de apă este foarte veche, de 30 de ani. Bazinele de captare a apei au o capacitate ce nu mai corespunde nevoilor actuale, ci celor de acum 50 de ani când numărul gospodăriilor era mult mai mic. Vă dați seama că, în timp, şi numărul pensiunilor a crescut. În vârf de sezon, când toată lumea vrea să facă duş şi dă drumul la robinete, rămânem fără apă. Avem nevoie de conducte noi de apă, ştim asta, şi încercăm să rezolvăm problema. Am întocmit un proiect pe care dorim să-l depunem la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice sau la Ministerul Turismului, pentru atragerea fondurilor necesare realizării acestei lucrări. Am discutat, de asemenea, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, care ne-a asigurat că, dacă va avea bugetul necesar, ne va sprijini“, ne-a declarat primarul comunei Brebu Nou, Iosif Gabriel Bordea.
O altă soluție de finanțare a acestei lucrări, spune primarul, ar fi cea de parcelare şi scoatere la vânzare a unor terenuri. „Pământurile se află între satul Gărîna şi Cabana Învăţătorul, însă nu suntem siguri dacă putem face această mutare, căci PUG-ul făcut în 2007 nu a fost actualizat la Cadastru. În aceste condiţii, este nevoie de o nouă documentaţie, pentru a măsura intravilanul şi extravilanul comunei, ceea ce presupune alte costuri“, explică Bordea.
Roxana Bălan Nafiru