Reactualizat la:

(E) Luminita Jivan: Eu am cu ce sa ma prezint in fata carasenilor

(E) Luminita Jivan: Eu am cu ce sa ma prezint in fata carasenilor
CARAȘ-SEVERIN – Directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean, candidat al PSD pentru Camera Deputaţilor, ne-a dezvăluit câte ceva despre proiectele le care le-a sprijinit şi despre intenţiile pe care le are pentru Caraş-Severin

Rectifica

Doamna Jivan, cine sunteţi?

Luminiţa Jivan: Sunt mamă, soţie, soră, copil. Sunt cărăşeancă şi sunt un om obişnuit. Am o fetiţă mare şi a doua se naşte în curând. Am lucrat în domeniul bancar ani de zile şi am ales drumul administraţiei şi politicii, atunci când, în urmă cu ceva vreme, am fost de acord să fiu directorul Cancelariei prefectului. Am lucrat în cadrul Ministerului Dezvoltării, iar acum lucrez în Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

Cum s-a văzut judeţul din funcţiile ocupate?

Luminiţa Jivan: Sincer? Un judeţ cu probleme. Am bătut acest judeţ la pas, de-a lungul şi de-a latul lui. Nu cred că există vreo problemă semnalată de presă pe care eu să nu o cunosc. Şi sunt multe probleme în spatele celor ce le semnalaţi dvs în presă. Fiecare localitate are nevoie de bani, de proiecte, de infrastructură, de lucruri normale pentru perioada în care trăim.

Susţineţi că ştiţi problemele judeţului. Aţi lucrat la Ministerul Dezvoltării, aţi încercat să susţineţi în vreun fel primarii care au venit la prefectul Hurduzeu, la preşedintele Hurduzeu, la ministrul Dragnea cu probleme?

Luminiţa Jivan: Cred că pentru răspunsul la această întrebare ar trebui să îmi alocaţi tot spaţiul ziarului. Iar răspunsul meu poate fi completat de răspunsul fiecărui primar care a cerut ajutorul. Da, am sprijinit şi sprijin mereu cu soluţii problemele Caraş-Severinului. Când am fost la Ministerul Dezvoltării pentru mine nu a contat culoarea politică a primarului care a bătut cu un proiect la uşa acelui minister. Nu a fost semnătura sau cheia problemelor la mine, dar am avut puterea să îndrum toţi primarii cum să facă cât mai bine acele proiecte. Şi aici vorbim de soluţii legale. Am sprijinit şi ajutat comunele Păltiniş, Pojejena, Ramna, Slatina Timiş, Şopotu Nou, Teregova, Ticvaniu Mare, Vărădia, Vrani, Zăvoi, Dalboşeţ, Coronini, Eftimie Murgu, Domaşnea, Dognecea, Iablaniţa, Luncaviţa, Lupac, Marga, Zorlenţu Mare. Sunt câteva dintre cele pe care mi le amintesc. Oraşele toate le-am ajutat, inclusiv Reşiţa cu proiectul de reabilitare a drumului spre Secu şi cu cele de alimentare cu apă pentru Moniom, Secu, Doman, Cuptoare. Localităţile din judeţ pe care le-am sprijinit nu au doar primari PSD. Pe mine m-a interesat ca modernizările de drumuri, canalizările, reţele de apă şi canal, diversele proiecte să fie făcute pentru oameni şi comunităţi. Eu îmi cresc copiii aici, vreau ca ei să rămână aici în Caraş-Severin aşa cum am rămas eu. A apărut nu demult în Jurnal de Caraş-Severin un articol interesant şi real în care se spunea că suntem un judeţ aflat mereu după virgulă. Aşa e, dar avem puterea să ajungem în faţa virgulei. Şi eu, prin tot ceea ce fac, asta vreau. Să fim priviţi altfel, ajutaţi, sprijiniţi, apreciaţi.

Ajutând primarii indiferent de culoare politică, aţi putea fi bănuită că nu sunteţi un bun politician…

Luminiţa Jivan: Păi nu sunt un bun politician. Eu sunt un bun administrator. Le-am spus şi colegilor din PSD că nu am experienţă politică, nu am discurs. De-a lungul anilor poate le voi avea şi pe acestea, dar am cu ce să mă prezint în faţa cărăşenilor. Chiar am. În orice localitate merg, eu pot să spun exact ce problemă are şi la ce am contribuit eu pentru rezolvarea unora dintre ele.

Prin Consiliul Judeţean umblă vorba că sunteţi un om aspru…

Luminiţa Jivan: De când sunt şi eu prin politică, am fost descrisă în toate felurile posibile. Ce îmi spuneţi dvs nu este deloc dur. Adevărul e că nu poţi să faci pe toată lumea să te iubească. Şi nici nu vreau asta. Revenind la Consiliul Judeţean. Nu sunt un om aspru, mai degrabă sunt un om căruia îi place munca. Dacă eu merg prin diverse birouri şi constat că doar unii oameni muncesc, iar alţii nu şi cer tuturor să îşi facă treaba nu înseamnă că sunt aspru. Înseamnă că nu suport oamenii care doar plimbă hârtii pe spatele altora şi aşteaptă ziua de salariu. Dacă sunt atentă la toate hârtiile care se întocmesc, la faptul că nu vreau să se întâmple lucruri ilegale în Consiliul Judeţean nu înseamnă că sunt un om aspru ci, poate, vigilent. Aş vrea să înţelegem că fără muncă şi responsabilitate nu ajungem nicăieri. Vreau oriunde voi lucra să am lângă mine oameni competenţi şi responsabili.

Candidaţi la Camera Deputaţilor. De ce aţi intrat în cursa pentru Parlament?

Luminiţa Jivan: Pentru că şi în Parlament este nevoie de oameni responsabili, muncitori şi vigilenţi. Îmi doresc ca PSD Caraş-Severin să obţină trei locuri de deputat. Dacă nu ajung în Parlament, nu este problemă, continui proiectele pentru Caraş-Severin, dacă ajung tot pentru judeţ voi pleda. V-am spus şi repet: aspră sau bună, blondă sau brunetă, cu sau fără experienţă politică, eu voi lăsa ceva în urma mea. Vreau ca prin fiecare localitate în care voi ajunge să zâmbesc şi nu să mă încrunt, vreau ca viitorul judeţului să arate altfel. Aşa că îndrăznesc să îi rog pe cărăşeni să îndrăznească să creadă în ei, în mine, în PSD, în Caraş-Severin.



Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nereguli la alocatia de plasament
CARAŞ-SEVERIN - Campania privind „Controlul privind stabilirea și acordarea alocației de plasament”, [...] mai multe »
Au uitat sa plece acasa
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii din cadrul Biroul Judeţean pentru Imigrări au desfăşurat, în ultima decadă a lunii [...] mai multe »
SEVI, destin sub semnul lui 7
SOFIA - Trupa de rock din Bulgaria își salută prietenii din Caraș-Severin prin noul videoclip. mai multe »
Bataie ca-n filme la Borlova
BORLOVA - Vineri seara, în satul de la poalele Muntelui Mic s-au împărțit pumni în stânga și dreapta, după un [...] mai multe »
Steaua din pumnii campionului
DEZEȘTI - „În box, nimic nu e mai efemer ca... vedeta”, spunea marele campion Gheorghe Fiat. Un prizonier al [...] mai multe »
Casute pentru Targul de Craciun
REŞIŢA - Mai multe voci au susţinut că nu văd rostul deciziei de a se schimba căsuţele vechi de lemn din centrul [...] mai multe »
Borcean scoate castanele din foc pentru Hidroconstructia si AquaCaras
CARANSEBEȘ - Foarte mulți caransebeșeni semnalează pe rețelele de socializare modul dezastruos în care [...] mai multe »
(E) Promisiunile populiste ale PSD inainte de alegeri nu-i mai pot convinge pe caraseni
CARAȘ-SEVERIN PNL este singurul partid care are un proiect concret pentru ca România să meargă înainte. În fața [...] mai multe »
Mii de pasari si animale mici, expuse la Caransebes
CARANSEBEȘ - Peste 3000 de păsări de curte și exotice, porumbei, iepuri și alte animale mici încântă privirile [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou